Partidul lui George Simion, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) i-a solicitat prim-ministrului Nicolae Ciucă să retragă din parcursul legislativ proiectele de legi privind educația și să facă publice numele autorilor acestor legi.
George Simion, decizia momentului după nuntă
„Aceste proiecte sunt foarte criticate de către asociațiile de părinți, sindicatele din învățământ și intelectuali de marcă din societatea românească. Ele conțin prevederi de natură să îngroape definitiv sistemul național de educație, și așa grav afectat de așa-zisele reforme nesfârșite din ultimele decenii. În plus, ele sunt promovate dintr-un interes strict politicianist care urmărește absolvirea de răspundere a politicienilor cu doctorate plagiate și finalizarea într-o notă ce se dorește a fi onorabilă a proiectului prezidențial eșuat „România educată”, a declarat președintele AUR, George Simion.
Liderii AUR vor o reformă în Educație
„Educația națională are nevoie de reformă, dar nu în sensul destructurării ei definitive, ci în direcția revenirii la o educație solidă și performantă, atât generală, cât și pe specialități. Orientarea către reducerea numărului de ore, scăderea standardelor de evaluare și diluarea disciplinelor fundamentale trebuie înlocuită cu măsuri menite să crească nivelul calității educației la toate nivelurile. O atenție deosebită trebuie acordată formării continue a corpului didactic. A avea profesori bine motivați și pregătiți profesional este o condiție indispensabilă pentru a avea o educație de calitate.”, a declarat și Claudiu Târziu, liderul grupului AUR din Senat.
AUR critică Ministerul Educației
Atât George Simion, cât și Claudiu Târziu, apreciază că schimbările de substanță dintr-un domeniu atât de important trebuie să aibă sprijinul celei mai mari părți a celor interesați – părinți, cadre didactice, specialiști, mediu de afaceri – și o largă susținere politică, transpartinică, pentru a conferi stabilitatea și continuitatea de care orice sistem de învățământ are nevoie.
„Acest lucru se poate obține doar prin consultări reale, nu mimate, așa cum au fost cele organizate recent de către Ministerul Educației. Totodată, AUR solicită Ministerului Educației să constituie o comisie tehnică, independentă politic, în care să invite cei mai buni specialiști români din domeniul educației pentru a elabora un proiect de redresare a învățământului din țara noastră”, se arată în comunicatul transmis de AUR.