Diana Șoșoacă l-a atacat dur pe George Simion. Aceasta a acuzat că liderul AUR i-ar fi furat vocea. Ea i-a făcut o plângere penală și cere 50.000.000 euro prejudiciu.
Diana Șoșoacă i-a făcut plângere penală lui George Simion. Acțiunea a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Senatoarea îl acuză pe liderul AUR că ar fi falsificat o înregistrare audio cu vocea ei.
Ea a susținut că demersul a fost făcut pentru a induce ideea că aceasta vrea să-și ceară scuze. Mai mult, aceasta ar fi susținut că vrea revină în partidul din partea căreia a fost aleasă parlamentar.
Diana Șoșoacă îi cere președintelui AUR daune de 50 de milioane de euro. Ea îl acuză pe George Simion de falsificarea unei înregistrări tehnice, falsul în declarații și abuz în serviciu. Aceasta a făcut public și textul plângerii.
Diana Șoșocă, acuză o falsă înregistrare
Astfel, ea a susținut că George Simion și AUR s-au folosit de mijloace tehnice de înregistrare voce și de prelucrare a vocii, prin contrafacere, în mod abuziv și ilicit. Aceștia i-ar fi prelucrat vocea. Diana Șoșoacă a acuzat că au plăsmuit o pretinsă înregistrare a unei discuții. Conform acesteia, în înregistrare i s-au atribuit în mod mincinos afirmații menite să o discrediteze față de membrii Partidului politic S. O. S. România – al cărui președinte .
„În pretinsa înregistrare audio, pe care nu eu am facut-o, și pe care numitul George-Nicolae Simion și Partidul A.U.R. au facut-o publică pe website-ul propriu georgesimion.ro se susține în mod mincinos că subsemnata în calitate de Președinte al Partidului S.O.S România, aș fi dorit să mă afiliez formațiunii politice A.U.R., al cărei președinte este domnul George Nicolae Simion și că îmi cer scuze față de acesta din urmă!”, se arată în plângerea penală.
Senatoarea spune că s-a urmărit discreditarea sa
Diana Șoșoacă s-a plâns că aceștia nu doar că au plăsmuit această înregistrare tehnică, ci au și facut-o publică. Ea a susținut că s-a dorit discreditarea sa. Motivul, a spus ea, este legat de faptul că partidul pe care îl conduce se află în competiție cu AUR. Cele două formațiuni concurează pentru același segment de electorat cu aspirații naționaliste.
„Astfel, consecința juridică directă a acțiunii numitului GEORGE-NICOLAE SIMION și a Partidului A.U.R. de falsificare și folosire, respectiv diseminare în spațiul public a înregistrării respective, a fost aceea a scăderii încrederii electoratului în probitatea morală a subsemnatei, pentru a-și asigura atât sieși, cât și partidului A.U.R. un folos injust constând în creșterea numărului de simpatizanți și votanți A.U.R. ca urmare a discreditării subsemnatei”, a mai acuzat senatoarea.
Un sondaj de opinie, mărul discordiei
Ea a precizat că anunțul lui George Simion privind o pretinsă împăcare și revenire în AUR a sa a venit după un sondaj de opinie. În aceasta ea a fost creditată cu cel puțin 10% din opțiunile de vot ale românilor la alegerile prezidențiale.
„Având în vedere că subsemnata nu am afirmat niciodată că doresc să mă împac cu președintele formațiunii politice A.U.R., ba din contră, față de faptul că pe Facebook circulă această declarație mincinoasă, consider că domnul George-Nicolae Simion, dar și Partidul A.U.R. se fac vinovați de infracțiunile mai sus arătate, atât cu scopul de a mă discredita, cât și pentru a acoperi scandalul înregistrărilor făcute publice, în care membrii ai conducerii partidului condus de George Nicolae Simion săvârșesc fapte incompatibile cu moralitatea și democrația, oferind spre vânzare pentru importante sume de bani, locuri eligibile pentru funcții publice pe liste la viitoarele alegeri, din partea A.U.R”, a mai spus ea.
AUR i-a adus un grav prejudiciu moral
Diana Șoșoacă a susținut că folosindu-se de vocea sa prelucrată prin contrafacere, George Simion și AUR i-au adus un grav prejudiciu moral. Ea a spus că acesta este vis-a vis de susținătorii și simpatizanții Partidului S.O.S România. Totodată, au fost vizați și alegătorii încă nehotărâți. Senatoarea a spus că înregistrarea a fost făcută public inițial pe site-ul deținut de Simion. Ulterior, a fost ștearsă după multe ore de la notificarea transmisă de mine și Partidul S.O.S. România.
Ea a cerut suma de 50.000.000 euro pentru repararea prejudiciului adus imaginii și reputației publice ca politician. Senatoarea a solicitat și tragerea la răspundere penală a lui George Nicolae Simion și AUR.
„În drept, fapta de a falsifica o înregistrare tehnică prin utilizarea unor compilații cu vocea mea, decupate din alte înregistrări, constituie elementul material stabilit de norma penală la articolul 324, alineatul 1, în forma alternativă de contrafacere și de determinare a atestării unor împrejurări necorespunzătoare adevărului. Astfel, elementul material s-a realizat în două forme din cele stabilite de legea penală”, a spus ea.
Diana Șoșoacă a spus că împrejurările contrare adevărului sunt acelea conform cărora Simion și AUR declară pe site-ul său de internet că aș fi aderat din nou la acest partid.
„Acest anunț politic este fals și nu a fost inițiat în nicio conjunctură de mine, prin niciun fel de mijloc, nici verbal, nici scris”, a comentat senatoarea.