George Simion, scandal total! Are plângere penală. Acuzaţii de distrugere și șantaj

Diana Șoșoacă_George Simion

SURSA FOTO: captură de ecran YouTube

Un nou scandal la finalul anului. Diana Șoșoacă, actualul lider al S.O.S. România, a depus o plângere penală împotriva lui George Simion, în urma incidentului de marți seară din Parlamentul României. Diana Șoșoacă îl acuză pe George Simion de agresiune, distrugere, amenințare și șantaj.

Diana Șoșoacă a depus plângere penală împotriva lui George Simion

Diana Șoșoacă a depus o plângere penală împotriva lui George Simion, acuzându-l de săvârșirea infracțiunilor de lovire și alte violențe, conform art. 193 alin. 1 Cod Penal, amenințare, așa cum este prevăzută de art. 206 Cod Penal, șantaj, conform art. 207 alin. 1 Cod Penal, și distrugere, așa cum este prevăzută de art. 253 Cod Penal.

Luni, 19 decembrie 2023, a avut loc ședința Plenului Reunit al Parlamentului României, care a avut drept temă principală dezbaterea proiectului bugetului de stat pentru anul 2024. Fiind nemulțumită de propunerile legislative și de deciziile luate cu privire la legislația fiscală, prevederile din materia asigurărilor sociale și nu numai, Diana Șoșoacă și-a exprimat nemulțumirile în fața comisiilor, redând live ședința pentru urmăritorii ei din mediul online. În scurt timp, George Simion a ieșit la tribună pentru a protesta împotriva bugetului de stat pentru anul 2024. Diana Șoșoacă i-a pus câteva întrebări referitoare la minciunile care ar fi apărut în presa locală despre ea.

El ar fi început s-o înjure într-un mod extrem de jignitor cu expresii cu conotație sexuală, să o învinuiască de faptul că „face agitație”, ca în final să o lovească peste mâini, dorind, ca dintr-o mișcare, să îi producă suferințe fizice și să îi distrugă telefonul cu care filma totul. Telefonul ei a zburat, ieșind inclusiv din husa protectoare. Astfel că lovitura lui a fost extrem de violentă. A făcut-o „scroafă”, apoi și-a chemat colegii să facă scut în jurul său ca să o înlăture și să nu îi mai adreseze întrebări.

Diana Șoșoacă consideră că acțiunile lui constituie infracțiunea de loviri și alte violențe, înscriindu-se pe tipicitatea faptei prevăzute de legea penală, fiind săvârșită cu intenție directă, nejustificată și imputabilă. Cea mai gravă acțiune săvârșită de către George Simion este șantajarea ei.

George Simion i-ar fi adresat cuvinte jignitoare Dianei Șoșoacă

La un moment dat, George Simion i-ar fi zis „Te agresez sexual, scroafo!”. Diana Șoșoacă consideră că aceste cuvinte se încadrează în infracțiunea de șantaj întrucât amenințarea lui a fost făcută cu scopul ca ea să înceteze să îi critice deciziile și să își exprime opiniile politice.

Cuvintele lui i-au indus o stare de temere, or, o persoană care o șantajează deschis, în spațiul public, poate comite crime și mai stridente într-un anturaj privat, susține ea.

„Cunosc faptul că deputatul Simion are cunoștințe care m-ar putea agresa nu doar verbal, lucru care mă motivează și mai mult să mă adresez organelor de ordine publică, mai ales că a mai făcut-o cel puțin o dată, la mitingul din 02 octombrie 2022.

Pe lângă faptul că după aceste acțiuni deputatul ar trebui să fie exclus imediat din Camera Deputaților, deoarece amenințările de agresiune nu pot fi tolerate într-un stat democratic, cred, cu înverșunare, că o persoană ce comite o infracțiune trebuie pedepsită conform rigorilor legii. Menționez că video-urile cu faptele de natură penală, pe care le-am descris și le atașez la prezenta, circulă în întreg spațiul online și pot fi accesate, cu ușurință.

Toate acestea fiind spuse, solicit respectuos Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să înceapă urmărirea penală in personam a deputatului George Simion și punerea în mișcare a acțiunii penale în cel mai scurt timp pentru infracțiunile de lovire, șantaj, amenințare și distrugere, toate comise cu intenție directă”, scrie în plângerea penală scrisă de Diana Șoșoacă.