Care este ținta AUR pentru guvernare?

Liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a vorbit despre programul de guvernare al partidului său. În declarațiile sale, el a subliniat că AUR dorește ca România să rămână membră a Uniunii Europene și NATO, subliniind importanța acestor organizații pentru țară, însă vrea ca interesele țării să fie mai bine reprezentate.

„Țintă pentru guvernarea AUR este să fim la nivelul de trăi, după toate standardele, în Uniunea Europeană. Suntem a 6-a țară că populație dar avem speranța de trăi cea mai mică și mulți alți indicatori.

Nu vrem să fim spectatori și executanți, așa au fost aceste partide care ne-au condus până acum în ultimii 33 de ani. De asta ne referim la interesul națiunii române, la apartenența noastră la Schengen, dreptul de veto în instituțiile din care facem parte.

Nu am văzut România că pune acest subiect pe masă, toate țările din regiune denunță unilateral acordul cu Ucraina, doar România stă în poziția ghiocelului. Da, rămânem în aceleași alianțe, dar vom fi la fel de independenți și suverani cum sunt polonezii”, a declarat George Simion la Realitatea PLUS.

Prevederile programului de guvernare

Amintim că, George Simion a prezentat joi programul de guvernare al AUR, potrivit căruia, numărul de parlamentari ar trebui să scadă la 300, „aşa cum au votat românii”, Guvernul ar trebui să fie „suplu” şi „eficient”, cu maximum 12 ministere şi maximum 50 de secretari de stat.

De asemenea, potrivit AUR, ministerele ar trebui să fie mutate în Palatul Parlamentului, pentru a le debirocratiza şi pentru ca statul să nu mai plătească „sute de mii, milioane de euro” la privaţi pentru găzduirea unora dintre ele.

Un alt punct al programului AUR vizează unificarea localităţilor. Conform lui Simion, acest proiect a fost „sabotat” de actualele partide în ultimii 15 ani.

AUR mai pledează și pentru eficientizarea cheltuirii banului public printr-o ierarhie a competenţelor la nivelului statului, fără „instituţii căpuşă de control, care sufocă afacerile româneşti”.

În programul AUR figurează şi înfiinţarea unui Fond Suveran de Investiţii, „ca în Norvegia, nu ca la (Liviu) Dragnea”.

„Adică funcţional, eficient, care să asigure ceea ce în momentul acesta se pare ori că nu se poate, ori că nu se vrea. Spre exemplu, finalizarea tuturor investiţiilor din domeniul energetic ca România să poată să fie suverană din punct de vedere energetic”, a menţionat preşedintele AUR, potrivit realitatea.net.