Printre altele, George Simion a vorbit despre posibilitatea de a candida la alegerile prezidențiale din această toamnă.
Liderul AUR a subliniat că este momentul ca cineva să lupte cu și pentru români, după ani întregi în care diverșii lideri ai statului au servit alte interese decât cele naționale.
George Simion a vorbit despre posibilitatea de a candida la alegeri
Liderul formațiunii a susținut că România a fost condusă de oameni ale căror interese nu au fost în beneficiul românilor. În acest context, spune el, trebuie să urmeze și „omul României”.
Mai apoi, acesta a spus că în turul doi o să intre „PSD și patrioții Alianței pentru Unirea Românilor”. Totuși, decizia „va fi pe ștampila românilor”. George Simion a subliniat că românii vor decide cine ajunge la Cotroceni.
De asemenea, un reprezentant al formațiunii va fi în fiecare localitate și județ. Potrivit informațiilor transmise de George Simion, va anunța candidatul AUR imediat ce vor fi alegerile parlamentare.
„33 de ani am fost conduși de ații, unii pro ruși, alții pro americani, alții pro germani, unii chiar germani, unul omul NATO, să mai fie și omul României. În turul doi o să intre PSD și patrioții Alianței pentru Unirea Românilor.
Decizia va fi pe ștampila românilor, ei vor decide cine ajunge la Cotroceni. Omul de aur va fi în fiecare localitate, fiecare județ. Primele alegeri, cele parlamentare, vor fi pe 9 iulie.
Avem respect pentru alegătorii PSD și pentru unii membri PSD. Eu voi anunța candidatul AUR imediat ce vor fi alegerile parlamentare. Eu sunt tânăr, am 37 de ani, eu cred că se găsesc președinți buni, dar totodată nimeni nu fuge de luptă în AUR”, a declarat George Simion, conform România TV.
Liderul AUR vrea să îl aibă pe Marcel Ciolacu drept adversar
Totodată, liderul AUR a spus că vrea să îl aibă pe Marcel Ciolacu drept adversar în turul doi de scrutin.
„Noi la ultimele alegeri am luat aproape 10% din voturile românilor. Și 15% și 20% este un scor bun. Lui Ciolacu îi doresc să rămână în fruntea PSD cât mai mult, mi-aș dori să îl am ca adversar în turul doi de scrutin, face niște greșeli neforțate.
Ce am dori noi este să urmăm pașii făcuți de Polonia și Ungaria, țări care, din multe puncte de vedere, sunt modele de guvernare pentru noi”, a mai spus Simion.
Potrivit sursei menționate, George Simion a spus că va candida doar pentru acele funcții publice pentru care nu există un candidat mai bun. Șeful formațiunii a ținut să sublinieze că singurul sondaj în care are încredere este votul românilor.
Acesta a lansat apoi și câteva promisiuni. În primul rând, a spus că nu va trăda românii, comparativ cu „mulți alți lideri politici”. În opinia lui, România duce lipsă de conducători, iar obiectivul lui este să ducă AUR acolo „unde au nevoie românii”.
Șeful AUR a amintit apoi că România a avut conducători buni care „au fost trădați”, de fiecare dată când țara a avut momente de criză.
Acesta și-a exprimat apoi încrederea că alesul AUR va învinge candidatul PSD, indiferent că este Marcel Ciolacu, Mircea Geoana sau Gabriela Firea.
„Singurul sondaj în care eu cred este votul românilor, eu voi candida doar pentru acele funcții publice pentru care considerăm că nu există un candidat mai bun. Eu, față de mulți alți lideri politici, nu îi voi trăda, dacă România duce lipsă de ceva, e lipsa de conducători, voi duce AUR acolo unde au nevoie românii.
Eu nu cred că voi fi un conducător bun, eu cred că România, în ultima mie de ani, de la Mihai Viteazul până la alți conducători, România când a avut momente de criză, a avut conducători buni care la final au fost trădați.
Candidatul AUR o să bată candidatul PSD, fie că e Marcel Ciolacu, Mircea Geoană sau Gabriela Firea. Calculele și realitatea de la firul ierbii arată că niciun candidat PNL nu are, matematic, șanse să intre în turul 2”, a conchis George Simion.