Ce planuri are George Simion pentru Palatul Cotroceni. Liderul AUR şi-a prezentat „manifestul”
George Simion, președintele AUR, a emis sâmbătă un „manifest” în care și-a oficializat candidatura pentru funcția de președinte al României, subliniind că face „istorie prin curaj”. Simion a recunoscut că este neexperimentat și că a comis multe greșeli, dar a subliniat că a fost suficient de capabil să ajungă până în acest punct.
George Simion a declarat că, după ce a devenit evident pentru toată lumea că România este un stat capturat fără viață democratică și că liderii providențiali pe care îi aștepta nu vor apărea, a decis să își depună candidatura pentru funcția de Președinte al României.
El i-a descris pe contracandidații săi ca fiind obosiți și blazați. Consideră că aceștia nu au nimic de oferit românilor.
George Simion și-a exprimat intenția de a fi, prin contrast, un președinte tânăr și energic, care să lucreze nonstop pentru poporul său.
„Simbolic, porţile Cotroceniului trebuie deschise. Şi le voi deschide efectiv, cum am făcut-o şi cu alte instituţii, la care fiecare român să aibă acces. Un preşedinte care nu este pornit de la talpa Ţării nu poate înţelege durerile oamenilor. Iar mare parte din Ţară este în suferinţă.
Voi cere părerea înţelepţilor acestei ţări, voi aduna profesioniştii şi mă voi consulta cu poporul meu, şi în campanie, dar şi ca Preşedinte”, a afirmat George Simion.
Referendumuri pe mai multe teme importante şi promisiuni economice
Simion promite că va reda puterea românilor în urma mai multor referendumuri.
El a afirmat că, prin democrație, se va ajunge la 300 de parlamentari, alegerea primarilor în două tururi și eliminarea tuturor instituțiilor inutile și a angajaților care nu își fac treaba în sectorul public.
George Simion a subliniat că intenționează să fie un președinte drept, fără interese partizane, menținând doar 800.000 de angajați în sectorul public, similar cu numărul din începutul anilor 2000.
A adăugat că, la sfârșitul mandatului său, alegerile vor fi libere și românii vor putea decide singuri soarta lor prin intermediul unui sistem electoral corect.
„Vreau o ţară de proprietari, pentru a rezista la provocările pe care le avem în faţă. Planul de Împroprietărire a românilor va permite fiecărui român să îşi folosească agoniseala pentru a avea o casă pentru ei şi copiii lor. Asta va reporni economia şi va crea prosperitate. Nu voi promulga nicio lege care încalcă libertatea şi voi fi garantul apărării drepturilor fundamentale.
Îmi asum să las în buzunarul românilor muncitori banii cuveniţi în urma efortului lor. Taxarea muncii va fi redusă la 25%. Mai mult, este hoţie.
Şcolile de meserii, învăţământul dual, parcurile industriale şi platformă online de angajări, împreună cu stimularea producţiei în ţară şi obligarea prelucrării resurselor naturale în ţară vor putea inversa fluxul migraţionist”, a afirmat liderul AUR.
Simion a mai promis că, dacă va fi ales preşedinte, nu va lăsa România să devină parte a niciunui război.
„Sunt neexperimentat, am făcut multe greşeli, dar totodată am fost suficient de capabil să ajung până aici. Cred că, având sprijinul vostru, vom decide iarăşi noi pentru noi şi nu alţii pentru noi”, a mai spus el, în final.