Copreşedintele AUR George Simion este decis să scape de Florin Ciţu cât mai repede cu putinţă.
“Avram Iancu spunea că noi nu luptăm pentru jucării. Noi asta facem, nu luptăm pentru mize mici”
Invitat, joi seară, în emisiunea lui Victor Ciutacu de pe România TV, Simion spune că nu este făcută să lupte pentru mize mici, invocând cu această ocazie şi spiritul lui Avram Iancu. AUR îşi doreşte să se ajungă la alegeri anticipate, însă este nevoie ca PSD să ia o poziţie fermă în această luptă, spune el.
“Chiar dacă până acum ne-au condus tot felul de personaje, noi nu o să-i lăsăm să mai ocupe scaune care nu-s ale lor. Marţi am propus preşedinţilor celor două camere să dezbată şi să voteze moţiunea de cenzură, să fie şi PSD prezent, să voteze pentru şi să scăpăm de Florin Cîţu marţi.
Am văzut că actuala conducere PSD s-a răzgândit de mai multe ori în ultimele două săptămâni legat de abordarea moţiunii, legat de criza politică, e posibil să se răzgândească până marţi. Duminică este zi de mers la biserică, ne rugăm, mâine, de 10 septembrie, îl sărbătorim pe Avram Iancu şi acesta spunea că noi nu luptăm pentru jucării. Noi asta facem, nu luptăm pentru mize mici. Florin Cîţu trebuie să plece şi să ajungem, aşa cum a propus PSD, la alegeri anticipate.
Poate presiunea din partea membrilor PSD care vor să-l vadă pe Cîţu plecat îl poate determina pe domnul Ciolacu să se răzgândească, pe domnul Grindeanu, pe Vasile Dâncu. I-am văzut în Parlament cam gânditori. Noaptea e un sfetnic bun. Sper să nu fie cazul unei viitori minorităţi care să ne conducă, PNL-ul, susţinut de o majoritate de partidul care a ieşit pe primul loc la alegeri, PSD-ul”, a declarat, joi, George Simion, potrivit romaniatv.net.
“Voi vorbi cu Ciolacu (…) Să rămână Cîţu prim-ministru nu e un lucru bun pentru români”
Copreşedintele AUR confirmă faptul că există discuţii între el şi Marcel Ciolacu. Depinde doar de PSD dacă Florin Cîţu îşi va mai păstra funcţia din fruntea Guvernului de marţi încolo sau nu.
“Mâine (vineri – n.red.), la prima oră, voi vorbi cu Ciolacu, sper ca PSD să se răzgândească şi marti să scăpăm de Cîţu. Este strict în votul celor de la PSD dacă de marţi încolo Cîţu va mai fi sau nu prim-ministru.
Noi nu ne implicăm în lupta din PNL, dar să rămână Cîţu prim-ministru nu e un lucru bun pentru români”, mai spune Simion.
“Ni s-au solicitat favoruri de către grupuri apropiate de Cotroceni”
Pe de altă parte, George Simion vine cu acuzaţii la adresa anumitor grupuri apropiate de Klaus Iohannis, care ar fi făcut presiuni pentru ca formaţiunea sa să renunţe la moţiunea de cenzură îndreptată împotriva lui Florin Cîţu. Parlamentarii AUR nu au cedat şi nu s-au lăsat cumpăraţi, spune politicianul: “Avem 43 de spartani care ştiu să se comporte cu golanii ca nişte golani”.
“Ni s-au solicitat favoruri de către grupuri apropiate de Cotroceni, însă parlamentarii noştri s-au dovedit a fi verticali şi au respins diferitele propuneri, unele mai pe faţă, altele mai ascunse. Cred că se fac în continuare, însă avem 43 de spartani care ştiu să se comporte cu golanii ca nişte golani, iar când trebuie să se comporte ca nişte gentlemeni să o facă.
Sunt mândru de faptul că parlamentarii AUR nu s-au lăsat cumpăraţi sau seduşi cu diferite sinecuri. AUR merge până la capăt. E momentul ca cineva pe scena politică să dea dovada de bărbăţie. Am încredere în parlamentarii AUR”, a declarat George Simion.