George Simion a cerut boicotarea Auchan din cauza noii inițiative a magazinului francez. Părerea liderului AUR a venit la scurt timp după ce Marian Godină a publicat un clip în care spunea că nu va mai merge la magazinele retailerului francez.
Liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, i-a îndemnat pe români să boicoteze lanțul de magazine Auchan, după eliminarea casierilor.
În cursul zilei de duminică, 4 martie, acesta s-a alăturat altor români revoltați de inițiativa retailerului francez Auchan de a crește capacitatea de self-pay.
”Sunt alături de miile de români revoltați de inițiativa retailerului francez Auchan de a-i transforma, din clienți, în angajați neremunerați ai acestei corporații.
Auchan, ca și ceilalți retaileri veniți în România, realizează profituri uriașe și în mare parte, externalizează acești bani către țările lor. Când le-am criticat practicile, ni s-a replicat că punem în pericol locurile de muncă pe care le-au creat. Acum, după ce au luat banii românilor, iată că tocmai CORPORAȚIILE vor să elimine și locurile de muncă, prin digitalizarea excesivă și înlocuirea angajaților prin proprii clienți.
Aceste atitudini trebuie sancționate și îi invit pe toți românii să BOICOTEZE Auchan.
Aceste practici trebuie să înceteze! Auchan, ca și ceilalți retaileri, au profituri suficient de mari încât să-și permită să țină angajații plătiți, în cele mai multe cazuri, cu salariul minim pe economie. Explicația conform căreia casierii nu vor fi concediați și vor deveni „consultați” este doar praf în ochi. O glumă. În realitate, dacă nu luăm atitudine, în 2-3 ani mii de oameni își vor pierde locurile de muncă.
Totul este doar despre intenția unora de a-și spori profiturile prin transformarea clienților români în angajați neremunerați ai „investitorilor strategici”. Adică și cu banii luați și slugi!
De aceea, aceste atitudini trebuie sancționate și îi invit pe toți românii să BOICOTEZE Auchan și magazinele unde sunt eliminați angajații în favoarea „caselor self-service” sau unde se dorește așa ceva.
Să cumpărăm de la români și de la magazinele care oferă locuri de muncă românilor. Să fim solidari cu frații noștri care vor avea de suferit din cauza unor astfel de strategii distopice și patronatul străin să știe că România nu e sat fără câini! Să ne apărăm libertatea și drepturile, pentru că nimeni nu o va face în locul nostru”, a fost mesajul dur al liderului AUR.
Marian Godină s-a delimitat de părerea liderului AUR
Declarația lui George Simion a venit la scurt timp după ce Marian Godină a publicat pe pagina sa de Facebook un clip video în care vorbea despre această problemă.
Ulterior, el a revenit cu un mesaj tot pe rețelele de socializare în care a ținut să menționeze că se delimitează de George Simion și de părerile acestuia.
”Mi s-a atras atenția într-un comentariu că liderul partidului AUR, dl George Simion, tocmai a avut o postare în care cere românilor să boicoteze magazinele Auchan.
Țin să menționez că nu am nicio legătură cu acest domn și mă îngrijorează profund faptul că s-ar putea interpreta că eu și dl Simion avem păreri similare. De altfel, eu nu am cerut nimănui să boicoteze acest magazin și nici nu mi-aș permite să o fac, ba chiar am precizat că deciziile aparțin fiecăruia. Ba mai mult, am spus și că e posibil să mai fiu văzut prin magazinele Auchan pentru eventuale cumpărături.
Consider că dl Simion nu face altceva decât să se cațere pe un subiect din care a simțit că poate suge niște capital politic și vreau să mă delimitez clar de convingerile, părerile și practicile acestui domn, precum și de ale oricărui alt partid politic din România, întrucât nu am nicio legătură cu vreunul”, a fost mesajul acestuia.