George Simion scoate la iveală adevărata agendă a Guvernului. Sistemul care ar putea fi privatizat în totalitate
George Simion a spus că Senatul a respins acest proiect pentru că nu le pasă și pentru că, de fapt, vor să privatizeze tot sistemul medical din România. El a mai spus că AUR a pierdut proiectul la 2 voturi.
„Bineînțeles că au spus pas pentru că nu există interes. Noi am inițiat această comisie de anchetă, acesta este atributul Parlamentului să ancheteze probleme care se întâmplă la nivelul societății, probleme grave. Ori, Spitalul Foișor și toată acea debandadă și acea dorință de a închide spitalul, de a sacrifica peste 200 de paturi pentru bolnavii non COVID pentru numai 20 de paturi la ATI ne-a dat de gândit.
Am depus toate diligențele pe cale parlamentară, am ajuns la vot în plenul Senatului şi am pierdut la două voturi, 68 au votat împotrivă și 66 au votat pentru”, a spus George Simion.
”Ne ascund lucruri”
Liderul AUR este de părere că cei aflați la putere ascund lucruri importante, subliniind că, aflat în opoziție, AUR are o sarcină foarte grea. Acesta a subliniat că PSD și șase parlamentari de la putere au votat la fel ca AUR pentru că lucrurile sunt strigătoare la cer.
„Cu siguranță ne ascund lucruri. Nu e doar Spitalul Foișor este și Spitalul Colentina,Spitalul Sfântul Ioan.
Noi, din opoziție, avem o sarcină grea. De data aceasta a votat și PSD cu noi și șase parlamentari a puterii pentru că, era prea strigător la cer ceea ce s-a întâmplat în acea seară și graba lor de a închide spitalul şi toate presiunile făcute asupra directorului de la Foișor.
Nu trebuie să mai avem centre de stat unde să facem acestei proceduri trebuie să mergem la centre private. Asta vor. Dacă a plecat Vlad Voiculescu, noul ministru doamna Ioana Mihăilă e clar că urmărește aceeași politică.”, mai spune acesta.
”Continuăm demersurile parlamentare”
George Simion a continuat prin reitera că ceea ce s-a întâmplat la Spitalul Foișor este strigător la cer, motiv pentru care AUR o să continue demersurile parlamentare.
”Ori ce s-a întâmplat la Spitalul Foișor este strigător la cer, iar noi cei de la AUR o să continuăm demersurile parlamentare.
Dacă nu am reușit în Senat și cred că sunt foarte sensibil domnii de la PNL la măgăriile pe care le pregătesc că lor li s-a atribuit partea asta cu spitalele din Bucureşti. Se bat inclusiv cu primarul general al Capitalei, neapărat să ia aceste spitale și să privatizeze tot se sistemul sanitar.”, a declarat George Simion la Antena 3.
Sursa foto: INQUAM Photos, Liviu Chirica