George Simion, critică declarațiile lui Tanczos Barna
George Simion, liderul AUR, critică vehement afirmațiile fostului ministru Tanczos Barna, care, la Băile Tușnad, a declarat că maghiarii sunt pe cale să obțină autonomia teritorială pentru Ținutul Secuiesc.
Simion le reamintește membrilor UDMR că România este un „stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil”.
George Simion a exprimat șocul său față de declarațiile făcute de Tanczos Barna la Băile Tușnad, unde fostul ministru a reluat subiectul promisiunilor legate de autonomie.
Potrivit lui Simion, Barna a afirmat că alegerile parlamentare din 1 decembrie sunt deosebit de importante pentru maghiarii din România, întrucât această dată marchează ziua Unirii și reprezintă nu doar promisiuni, ci și documente care garantează drepturi de autodeterminare și autoguvernare, precum și păstrarea identității culturale, naționale și istorice.
Simion a subliniat că, în urma „Actului de Unire din 1918”, comunitatea maghiară a beneficiat de una dintre cele mai liberale Constituții din Europa, care le-a oferit numeroase drepturi, dar nu și dreptul la autonomie.
El a reamintit că România este un „stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil”, și a sugerat că Tanczos Barna ar trebui să consulte Constituția pentru confirmare.
Simion a criticat, de asemenea, faptul că Barna a fost numit ministru de către „mașinăria politică PSD-UDMR” și a fost implicat în mai multe scandaluri în timpul mandatului său, considerându-l un „sinecurist” care nu respectă Constituția.
În acest context, Simion a respins categoric ideea de autonomie teritorială în România, subliniind că astfel de inițiative sunt menite doar să ajute UDMR să treacă pragul electoral cu sprijinul PSD.
El a adresat o critică directă lui Marcel Ciolacu. L-a acuzat de trădarea intereselor românilor pentru câteva voturi. De altfel, el a sugerat că scopul real este obținerea voturilor UDMR la alegerile prezidențiale.
”Sunt șocat de declarațiile făcute, la Băile Tuşnad, de Tanczos Barna, care a reluat subiectul promisiunilor legate de autonomie.
Spune, acesta, că este o decizie istorică să avem alegeri parlamentare pe 1 decembrie deoarece pentru maghiarii din România este o zi specială pentru că este ziua în care, cu ocazia Unirii, au avut parte nu doar de promisiuni, ci şi de documente în care minoritatea maghiară a primit promisiuni certe în care cred şi speră în continuare, promisiuni care spun că au dreptul la autodeterminare, la autoguvernare, că au dreptul ca minoritate să îşi păstreze identitatea culturală, naţională, istorică, să aibă drepturile de a conduce comunităţile.
Comunitatea maghiară, în urma ”Actului de Unire de la 1918”, a beneficiat de una dintre cele mai liberale Constituții din Europa. Constituție care le-a oferit, la acel moment, și le oferă și acum o mulțime de drepturi, dar nicidecum dreptul la autonomie!
Pentru că, țin să îi reamintesc domnului Barna, faptul că România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Dacă nu mă crede pe cuvânt, poate consulta Constituția despre care vorbim.
Dar, despre ce vorbim aici, având în vedere cine este Tanczos Barna: un ministru propulsat în funcție de către mașinăria politică PSD-UDMR, un așa-zis om politic care a fost implicat în nenumărate scandaluri cât timp a fost ministru, un sinecurist care nu dă doi bani pe Constituția României, la fel ca și partenerii săi de guvernare din trecut!
Domnului Barna îi spun, din nou, următoarele: resping categoric ideea de autonomie teritorială în România. Nu există autonomie teritorială pe teritoriul României. Punct!
Astfel de inițiative privind autonomia sunt menite doar să ajute UDMR să treacă pragul de 5% și sunt făcute cu ajutorul PSD, partenerul de încredere al UDMR.
Ciolacule, nu îi mai trăda pe români pentru un pumn de voturi, așa cum ai făcut-o la ultimele alegeri! Speri să primești voturile UDMR și la alegerile prezidențiale? Acesta este de fapt scopul pentru care îi vinzi pe români?”, scrie George Simion.
Declarația lui Tanczos Barna
Tanczos Barna a afirmat că alegerile parlamentare programate pentru 1 decembrie reprezintă o decizie istorică. El a explicat că, pentru comunitatea maghiară, această dată este deosebit de importantă deoarece marchează ziua Unirii, un moment în care comunitatea maghiară a primit nu doar promisiuni, ci și documente care garantează drepturi clare.
Politicianul UDMR a subliniat că aceste documente oferă minorității maghiare drepturi de autodeterminare și autoguvernare, permițându-le să-și păstreze identitatea culturală, națională și istorică și să își conducă propriile comunități.
El a sugerat că aceste subiecte vor fi de interes în campania electorală și a considerat că 1 decembrie este un moment istoric important pentru România modernă, din care face parte și comunitatea maghiară.
„Este o decizie istorică să avem alegeri parlamentare pe 1 decembrie. Pentru noi, pentru comunitatea maghiară, este o zi specială pentru că este ziua în care, cu ocazia Unirii, am avut parte nu doar de promisiuni, ci şi de documente în care comunitatea maghiară din România, minoritatea maghiară, a primit promisiuni certe în care credem şi sperăm în continuare, promisiuni care spun că avem dreptul la autodeterminare, la autoguvernare, avem dreptul ca minoritatea maghiară să îşi păstreze identitatea culturală, naţională, istorică, să avem drepturile de a ne conduce comunităţile.
Toate acestea, cu siguranţă, vor fi teme interesante cu ocazia alegerilor sau înainte de alegeri, în timpul campaniei electorale. Este momentul istoric pentru România modernă, România modernă din care facem şi noi parte, comunitatea maghiară, minoritatea maghiară din România”, a mai spus Tanczos Barna.
Maghiarii, mai aproape de autonomie
Senatorul UDMR a declarat că este convins că vor fi mai aproape de obținerea autonomiei, subliniind că autodeterminarea nu este ceva de care să se ferească sau să evite, ci o practică europeană cu o istorie de decenii în anumite state membre ale Uniunii Europene.
El a adăugat că un dialog sincer, corect, calm și liniștit va contribui la apropierea de aceste obiective.
„Da, vom fi cu siguranţă mai aproape de autonomie, pentru că autodeterminarea nu este un lucru de care să ne ferim sau de care să fugim, este o practică europeană, este o practică care are deja istorie de decenii în anumite state membre ale Uniunii Europene. Dialogul sincer, corect, calm şi liniştit ne va duce mai aproape de aceste doleanţe”, a mai precizat senatorul UDMR.