Purtătorul de cuvânt al firmei de investiţii nu a dorit să comenteze informaţia.
Obligaţiunile convertibile pot fi schimbate pentru un număr predeterminat de acţiuni comune.
Elon Musk, directorul general al producătorului american de automobile electrice Tesla, este şi el miliardar, dar se află sub presiunea investitorilor pentru a rezolva problemele legate de producţie şi de plecările unor specialişti importanţi.
La sfârşitul lui martie, mulţi investitori au vândut obligaţiuni Tesla din cauza temerilor privind capacitatea companiei de a produce sedanul Model 3.
Succesul Model 3, care ar urma să aibă o autonomie de până la 220 de mile (350 de kilometri) la o singură încărcare şi un preţ de pornire de 35.000 de dolari, mai puţin de jumătate faţă de precedentele modele, este considerat un factor crucial pentru ca Tesla să devină în sfârşit o companie profitabilă. Însă, întârzierile de producţie au încetinit numărul de automobile livrate clienţilor, ceea ce înseamnă că vânzările Model 3 nu au avut practic niciun efect asupra rezultatelor contabile ale Tesla.
Soros, în vârstă de 88 de ani, este renumit pentru că în 1992 a făcut profit de un miliard de lire de pe urma pariurilor pe lira sterlină.