Matteo Salvini a făcut o promisiune importantă pentru Europa. Liderul partidului italian Liga, aflat la guvernare, a declarat că Bruxelles-ul va fi eliberat de socialiști și de George Soros la viitoarele alegeri europarlamentare din 2024.
Matteo Salvini promite că Europa va fi eliberată de socialiști
Anunțul liderului italian a fost făcut , în cadrul unei reuniuni a partidelor de dreapta de la Florența.
„Avem o viziune complet diferită de Europa lui Ursula von der Leyen, Christine Lagarde, George Soros și a bancherilor”, a promis Matteo Salvini, conform publicației Remix.
De asemenea, acesta a amintit de momentul în care David l-a învins, în Biblie, pe infamul Goliat. Potrivit liderului de dreapta, bărbații și femeile înarmați cu bun simț, curaj și credință vor învinge „gigantul care este inamicul numărul unu al Europei”.
Europa Liberă și-a lansat duminică campania pentru alegerile europarlamentare de anul viitor
Coaliția de partide de dreapta, Europa Liberă, și-a lansat duminică campania pentru alegerile europarlamentare de anul viitor, potrivit sursei menționate.
Totodată, Matteo Salvini a declarat că alegerile europarlamentare din 2024 vor reprezenta o oportunitate pentru dreapta „unită și hotărâtă” de a elibera Bruxelles-ul de majoritatea politică care până acum l-a „ocupat” în mod ilegal.
Potrivit liderului italian, instituțiile UE ar trebui să reprezinte o Europă diferită, începând de anul viitor.
„Fără o conducere socialistă și cu o Europă de dreapta precum cea care conduce guvernul de la Roma”, a completat Salvini.
Salvini critică Europa vehiculelor electrice și a impozitelor pe locuințe
Acesta a subliniat că Europa Liberă crede „într-o Europă a muncii, în loc de o Europă a vehiculelor electrice și a impozitelor pe locuințe”. Astfel, politicianul a subliniat că își imaginează „o Europă diferită”, unde obiectivele sunt „crearea de locuri de muncă, bunăstarea cetățenilor, dreptul la sănătate și securitate”.
Potrivit explicațiilor oferite de Matteo Salvini, acest lucru este diferit de varianta lui George Soros, respectiv „a austerității” și a națiunilor fără drepturi.
„Ne imaginăm o Europă diferită, în care problema centrală nu este dezbaterea despre deficitele bugetare și datoria publică a statelor membre, un loc în care PIB-ul sau inflația nu sunt subiecte eterne, ci crearea de locuri de muncă, bunăstarea cetățenilor, dreptul la sănătate și securitate, cu alte cuvinte, drepturile națiunilor, în loc de o Europă a austerității și a lui George Soros. Credem într-o Europă a muncii, în loc de o Europă a vehiculelor electrice și a impozitelor pe locuințe”, a conchis Matteo Salvini.
George Simion a vorbit în cadrul evenimentului
La evenimentul de la Florența au participat o gamă largă de partide naționaliste și patriotice. Câteva exemple sunt:
- Alternativa pentru Germania (AfD) din Germania;
- Raliul Național și PPV-ul lui Geert Wilders, care tocmai a obținut o victorie răsunătoare în Olanda.
În total, și-au făcut apariția liderii a 12 partide europene. Printre aceștia s-a aflat și George Simion, liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR).
Acesta a descris Europa ca fiind „un iad” și condusă de „oameni nebuni și bolnavi ca Timmermans și von der Leyen”.
Marine Le Pen spune că Bruxelles-ul acționează împotriva popoarelor și libertăților noastre
La rândul ei, Marine Le Pen a vorbit prin intermediul unei adrese video. Aceasta a subliniat că Comisia Europeană „acționează împotriva popoarelor și libertăților noastre”.
Kostadin Kostadinov, liderul partidului de dreapta bulgar Renașterea, a avertizat asupra schimbărilor demografice în masă.
„Îmbătrânim, murim în Europa, iar ei ne înlocuiesc cu migranți”, a avertizat Kostadin Kostadinov.
Matteo Salvini a completat prin a spune că obiectivul este „de a învinge realitatea birocraților și a francmasonilor care vor să distrugă rădăcinile”.
„Obiectivul este de a învinge realitatea birocraților și a francmasonilor care vor să distrugă rădăcinile, valorile și identitatea continentului nostru. Nu ne este deloc frică de Goliat Soros. Nu ne este teamă de cei care finanțează distrugerea civilizației noastre”, a completat Matteo Salvini.
Today in Florence patriotic and identity parties of Europe gathered whit the slogan „free Europe”. From the AfD to Geert Wilders’ PPV, from Matteo Salvini’s Lega to Marine Le Pen’s Rassemblement National and many more. A Europe free from illegal immigrants is possible. No media… pic.twitter.com/bc6XS619AB
— RadioGenoa (@RadioGenoa) December 3, 2023