România a atras aproape 59% din fondurile europene pe dezvoltare rurală, banii plătiţi efectiv beneficiarilor români depăşind 5,15 miliarde euro, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, directorul general al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), George Turtoi.
Acesta a precizat că suma plătită efectiv beneficiarilor români include şi contribuţia naţională, însă rata de absorbţie se referă strict la fondurile europene rambursate deja României din suma totală alocată pe actuala schema financiară de 8,1 miliarde de euro.
Directorul general al APDRP afirmă că pe noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 şi-ar dori să schimbe sistemul de selecţie din cauza întârzierilor mari înregistrate în evaluarea proiectelor, dar şi cel de achiziţie pentru beneficiarii privaţi prin crearea unei baze de date cu preţuri de referinţă rezonabile.
George Turtoi consideră că după 7 ani de investiţii realizate cu fonduri europene în mediul rural românesc, cel mai senzaţional proiect este legat de faptul că ‘atunci când mergi pe şosea şi te uiţi în stânga şi în dreapta nu mai vezi terenuri nelucrate’. Şeful APDRP afirmă că este important să fie continuate investiţiile pe lanţul de producţie, în special pe partea de colectare şi desfacere, pentru că, ‘dacă am duce în Occident roşia românească, aceea cu gust, cred că am putea să o vindem la un preţ triplu’.