George Tuță reclădește relația „primărie – cetățean”
Liberalul George Tuţă, care, conform ultimelor rezultate provizorii, a câştigat mandatul de primar al Sectorului 1 al Capitalei, i-a transmis edilului în funcţie solicitarea oficială de a demara procesul de preluare a mandatului. Potrivit calendarului, instalarea oficială va avea loc efectiv în toamnă.
„Voi solicita crearea unei echipe de tranziţie, formată din persoane din primărie şi din specialişti din echipa mea, care să asigure preluarea din mers a dosarelor principale, a calendarelor prevăzute, a cheltuielilor angajate, a proiectelor care se finalizează, cu accent pe legalitate şi eficienţă. Mă aştept ca lucrurile să se deruleze în baza unei bune înţelegeri, care ţine cont numai de interesele locuitorilor din Sectorul 1. Echipa de tranziţie trebuie să aibă acces la documente fără îngrădiri şi să lucreze într-un climat de profesionalism şi sinceritate, pentru că viaţa nici nu se termină cu Clotilde Armand, nici nu începe cu George Tuţă. O să solicit şi întâlniri în persoană cu primarul în funcţie pentru a ne pune de acord asupra aspectelor tehnice şi asupra celor mai bune practici în ceea ce priveşte schimbarea de administraţie”, a precizat liberalul, joi, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Fără derapaje administrative
El a susţinut că va „reclădi relaţia primărie – cetăţean”, va ţine cont de părerile cetăţenilor care privesc dezvoltarea Sectorului 1 şi va coopera cu toţi edilii din Capitală.
George Tuţă a scris pe Facebook că a încheiat un proces electoral intens, care s-a derulat sub semnul corectitudinii şi al atenţiei pentru integritatea rezultatelor. După aproape 80 de ore de la închiderea urnelor, a afirmat că au fost confirmate rezultatele anunţate de ei încă de luni dimineaţă, după numărătoarea paralelă, cetăţenii sectorului votând pentru schimbare. El a dorit să-i felicite pe toţi contracandidaţii săi pentru parcursul din campanie, menționând că aceștia l-au îndemnat permanent să fie mai bun și mai la obiect. Începând din acel moment, a declarat că au ieşit din logica de campanie şi vor începe să lucreze pentru cetăţenii Sectorului 1.
De asemenea, a precizat că nu înseamnă că vor înceta să amendeze derapajele administrative, dar vor avea o atitudine pozitivă, orientată spre construcţie. Tuţă s-a bazat în continuare pe acei oameni din Primăria Sectorului 1 care au dovedit profesionalism, integritate şi spirit comunitar, dar a avertizat că va avea toleranţă zero faţă de lucrurile pe care le va regăsi în neregulă în primărie, afirmând că nu va ezita să le denunţe şi să le repună de îndată pe făgaşul normal. În final, a mulţumit cetățenilor pentru onoarea de a fi ales primar al Sectorului 1.