Georgescu (BNR): Dezvoltarea este mai lentă decât creşterea economică din cauza calităţii slabe a creşterii. PIB a crescut de 4 ori în 15 ani, iar indicele dezvoltării umane doar cu 12,2%

Dezvoltarea în România este mai lentă decât creşterea economică din cauza calităţii relativ slabe a creşterii, în ultimii 15 ani PIB-ul sporind de 4 ori, iar indicele dezvoltării umane doar cu 12,2%, se arată într-o prezentare a prim-viceguvernatorului BNR, Florin Georgescu.

'Dezvoltarea în România este mai lentă decât creşterea economică din cauza calităţii relativ slabe a creşterii (probleme structurale în economia reală, principala forţă de creare a PIB şi deficienţelor în repartiţia PIB), îngreunată de obturarea canalelor distribuirii primare şi secundare, ca efect al indisciplinei financiare şi ilegalităţilor din societate. În planul distribuirii există un raport disproporţionat între salarii şi profit în favoarea ultimului, în planul redistribuirii se manifestă insuficienţa transferurilor financiare şi asistenţei sociale, iar în cadrul bugetului din cauza slabei colectări a impozitelor şi taxelor', se arată în document. 

Georgescu spune că în timp ce în ultimii 15 ani PIB-ul a sporit de 4 ori, iar PIB-ul pe locuitor a crescut de 2,3 ori, indicele dezvoltării umane a crescut cu numai 12,2%. 

Indicele dezvoltării umane este un indice statistic compozit cu valori cuprinse între 0 şi 1, determinat pe baza speranţei de viaţă, nivelului de educaţie şi venitului pe locuitor. 

AGERPRES