Doua creatoare de jucarii au scos pe piata produse unicat, care plac deopotriva copiilor si adultilor
Fiecare etapa a dezvoltarii umane are jucaria potrivita. In prima faza a copilariei, este vorba de obiecte care ajuta la descoperirea culorilor si a sunetelor, la dezvoltarea simturilor si coordonarea miscarilor. Urmeaza perioada jucariilor afective, care pot marca o persoana pentru toata viata: diverse figurine de plus, care li se par caraghioase adultilor, sau chiar urate, dar de care cei mici se leaga sentimental – legatura care, uneori, nu dispare nici dupa ce “bebelusul” are, la randul lui, copii.
O alta etapa este cea a jucariilor si jocurilor de imitatie – “de-a doctorul”, “de-a profesorul”, “de-a politistul”, “de-a bucatareasa” – prin intermediul carora copiii reproduc deprinderile casnice si profesionale ale adultilor.
In primii ani de scoala, jucariile sunt inlocuite cu materialele didactice. Urmeaza perioada jocurilor logice, de dezvoltare a gandirii, apoi se stabileste o relatie speciala – normala, dupa unii psihologi, nefireasca, dupa altii – cu calculatorul. Cert este faptul ca, de la o generatie la alta, varsta la care copilul inca se mai joaca, scade.
Multi tineri aflati la primul salariu isi cumpara jucaria la care au visat ani in sir. Doar ca, in acest moment, se trece din zona ludica in cea a ambiantei, jucaria devenind obiect de decor intr-o vitrina. Lucrurile nu se opresc aici, dimpotriva, pot capata o noua dimensiune la maturitate: papusile, masinutele, ursuletii si iepurasii care in vremea copilariei ne insoteau peste tot, la masa, la plimbare si, mai ales, la culcare, devin pretioase piese de colectie, numeroase persoane optand pentru un astfel de hobby, care le face mai echilibrate si mai bogate spiritual.
Papusi decorative lucrate manual
Papusi “de protocol” imbracate in costume traditionale romanesti, clovni expresivi, papusi decorative sub forma unor domnisoare “fandosite”, care poarta rochii stilate si pretioase, ingerasi, marionete, jucarii “pentru somn”, masti, eroi din povesti, toate unicat, toate lucrate manual. Papusi inconfundabile, din materiale textile cusute cu migala, cu chipuri pictate, care inspira afectiune, dragalasenie si duiosie. Privindu-le, te intrebi care este granita dintre mestesug si arta.
“Eu nu stiu sa creez decat personaje pozitive si amabile, desi am incercat sa abordez si alt gen: am facut odata niste dracusori care mi-au iesit simpatici si plangaciosi, de parca suferisera cine stie ce traume in copilarie”, isi aminteste Ana Ponta, creatoarea acestei colectii unice de papusi decorative.
Inainte de 1989, s-a ocupat de design vestimentar, avand statut de artist independent. In 1994, a inceput sa creeze papusi. Initial, a lucrat acasa, apoi si-a amenajat un atelier, unde astazi are deja sase angajati. Astfel, pornind de la un hobby, a reusit sa dezvolte o afacere manufacturiera menita sa-i asigure un trai decent.
“Problema nu este afacerea, ci desfacerea”, sustine Ana Ponta. Tocmai de aceea s-a gandit, in urma cu trei ani, la o noua nisa de piata: papusile etnografice. In acest scop, a studiat temeinic costumele folclorice reprezentative pentru diferite regiuni si etnii ale tarii, rezultand ulterior 50 de modele diferite de papusi ce pot fi un cadou de protocol perfect. De altfel, cel mai bun vad il reprezinta galeriile din aeroporturi si hoteluri, muzeele, dar si unele magazine renumite. Ambalajul este si el deosebit, iar suportul de care sunt atasate papusile este din lemn, pictat manual chiar de Ana Ponta, artist si designer cu o tehnica de lucru speciala.
Soricei cu multa… personalitate
Chiar daca nu este neaparat util, un soricel poate fi foarte simpatic si iubit. Mai ales sub forma de jucarie stilizata. Este nevoie “doar” de lana, vatelina, burete, sfoara pentru mot si codita, panza din care se confectioneaza palarii, bonetele, sortulete, haine miniaturale de mire si mireasa etc. si de foarte multa rabdare, creativitate si simt al armoniei dimensiunilor si culorilor.
Designerul Elena serban ne convinge de acest lucru: “Fac soricei de cativa ani buni. Eu i-am ajutat “sa se nasca”, ei ma ajuta sa renasc continuu. soricelul conceput de mine are mare priza la copilul din omul adult. Nu are multa creatie in el, dar are viata. Nici unul nu seamana cu altul; ca si in cazul nostru, al oamenilor, chipurile sunt diferite. Ne despartim greu, am si plans dupa unii. La fiecare vanzare ma simt de parca as da un copil la orfelinat, dupa care ii pierd urma si nu-l mai pot recupera”.
Cand era mica, Elena serban croia rochite pentru papusi; mai tarziu, inventa modele de haine pentru copiii colegilor. Asadar, dexteritatea si imaginatia nu i-au lipsit niciodata. A avut mai multe joburi si inainte, si dupa anul 1990, insa la nici un loc de munca nu a avut parte de satisfactiile de acum.
soriceii Elenei serban plac, smulg zambete, dar sunt o marfa si au un pret. Creatoarea lor lucreaza singura, serii mici, in atelierul incropit in propriul apartament. La cererea magazinelor, concepe si alte figurine – papusi, iepurasi, ursuleti – dar vanzarile cele mai mari le inregistreaza soriceii. Recunoaste ca nu a dat lovitura si ca nici nu are un astfel de obiectiv.
“Nu pot si nu vreau sa fac o mare afacere din asta, pentru ca atunci s-ar pierde miracolul. Cred ca as inceta sa-i mai iubesc. In momentul in care un produs se vinde peste tot, intervine saturatia. Oamenii vor noutati. Mi-as dori o piata de desfacere doar cu putin mai mare – nu cu mult, ca sa nu plictisesc”, sustine Elena serban.