Exporturile de armament ale Germaniei au crescut din nou. Inclusiv către Arabia Saudită. Dat fiind că saudiţii poartă război în Yemen, Germania devine astfel tabără beligerantă, consideră Matthias von Hein, potrivit Deutsche Welle.
"Guvernul federal desfăşoară o politică de export de armament reţinută şi responsabilă", se arată pe pagina internet a Ministerului Economiei de la Berlin. Este o pretenţie meşteşugit formulată. Dar, de la publicarea celui mai recent raport privind exporturile de armament, a devenit limpede că nu este aşa. Cinci din cei zece principali beneficiari de tehnică de luptă germană se află în regiuni de conflict. Mai mult decât atât, livrările de armament către Arabia Saudită s-au triplat, cumulând 500 de milioane de dolari. Astfel, Germania a devenit, măcar indirect, parte a conflictului din Yemen.
Să recapitulăm: de un an şi jumătate, cel mai bogat stat din lumea arabă bombardează intens cea mai săracă ţară a regiunii, transformând-o în praf şi pulberi fine. Intervenţia în conflictul inter-yemenit se traduce şi în mii de pierderi de vieţi omeneşti în rândul populaţiei civile. La începutul lunii octombrie, de pildă, 140 de oameni care participau la o înmormântare au fost ucişi în cursul unui raid de bombardament al aviaţiei saudite. Spitalele au fost atât de intens bombardate, încât organizaţia umanitară "Medici fără frontiere" a decis să-şi retragă personalul. Potrivit datelor ONU, trei milioane de yemeniţi sunt în căutare de refugiu în propria ţară. Iar mai bine de jumătate din cei 25 de milioane de locuitori suferă de foame. Este între timp evident că atacurile aeriene ale coaliţiei conduse de Arabia Saudită nu au contribuit cu nimic la încetarea conflictului. Doar reţeaua al-Qaida a avut de profitat de pe urma lor, împreună cu sucursala yemenită a aşa-numitului "Stat Islamic".
Arabia Saudită, un "factor stabilizator"?
Raportul privind exporturile de armament relevă că Arabia Saudită a devenit între timp cel de-al treilea cumpărător, ca mărime, al armamentului german. Iar livrările au fost în proporţie de 90 la sută destinate aviaţiei. Au fost vândute piese de schimb pentru avioane de luptă, elicoptere, avioane, echipamente pentru alimentarea cu carburant în zbor. Cine poate garanta la Berlin că aceste echipamente nu sunt folosite în Yemen?
Exporturile germane de armament către Arabia Saudită sunt justificate prin afirmaţia că ţara ar fi un "factor stabilizator" în Orientul Mijlociu. Arabia Saudită finanţează însă grupări jihadiste şi exportă islamismul de inspiraţie wahabită. De asemenea, este implicată în războiul menţionat mai sus. Astfel, veridicitatea afirmaţiei poate fi pusă măcar la îndoială. De-a dreptul ridicolă este şi afirmaţia din raport, conform căreia "se conferă o mare greutate respectării drepturilor omului în ţara beneficiară". Publicaţia The Economist plasează Arabia Saudită printre ţările cu cel mai autoritar regim din lume. Iar Amnesty International a constatat încălcări flagrante ale libertăţii de opinie. Pentru a da un singur exemplu, laureatul premiului "Freedom of Speech Award" acordat de Deutsche Welle, bloggerul saudit Raif Badawi, ispăşeşte în prezent o pedeapsă privativă de libertate, însoţită de biciuiri periodice.
Numai câteva cereri de export au fost refuzate
Bilanţul privind exporturile germane de armament este unul trist, deşi se afirmă cu mândrie în document că au fost respinse 34 de comenzi, în valoare totală de 9,6 milioane de euro. Numai exporturile către Arabia Saudită au avut o valoare de 50 de ori mai mare. Şi, având în vedere că exporturile au cumulat în prima jumătate a anului valoarea de peste patru miliarde de euro, au fost refuzate numai 0,25 la sută din total. Rămâne un mister cum de au reuşit autorii raportului să scrie că guvernul Merkel "a practicat o politică de export de armament mult mai restrictivă", comparativ cu legislaturile trecute.