Creşterea PIB-ului Germaniei încetineşte, dar cea mai mare economie europeană a reuşit să evite o nouă recesiune în trimestrul trei din 2014, potrivit unui raport publicat miercuri de Ministerul Economiei de la Berlin, transmit AFP şi Reuters.
Cu două zile înainte de publicarea datelor oficiale referitoare la PIB, ministerul a apreciat că 'în urma declinului uşor din trimestrul doi – care a fost provocat de factori speciali – indicatorii disponibili sugerează că economia cel puţin s-a stabilizat în trimestrul trei'.
Oficiul Federal de Statistică (Destatis) a anunţat că în trimestrul doi din 2014 economia germană a scăzut cu 0,2% comparativ cu precedentele trei luni. Contribuţia negativă a comerţului exterior, care, în mod tradiţional, este motorul de creştere al economiei germane şi al investiţiilor, în special cele din sectorul construcţiilor, este de vină pentru scăderea PIB-ului, a precizat Destatis.
O nouă contracţie a economiei în perioada iulie – septembrie ar fi dus la intrarea Germaniei în recesiune, care este definită ca două trimestre consecutive de declin al PIB-ului.
'Avântul economiei a slăbit în această primăvară. Principala cauză este mediul extern mai puţin favorabil, dar piaţa forţei de muncă este solidă, ceea ce garantează cheltuieli de consum', a apreciat Ministerul Economiei de la Berlin, dând ca exemplu crizele din Ucraina, Irak şi Siria. '
De asemenea, Ministerul Economiei nu se aşteaptă la un avans semnificativ al economiei în trimestrul patru: 'Pe ansamblu, economia germană continuă să se redreseze, dar nu există semne ale unui avânt major în ultimul trimestru al anului'.
Analiştii se aşteaptă ca Destatis să anunţe vineri că PIB-ul Germaniei a crescut cu 0,1% în trimestrul trei din 2014, comparativ cu precedentele trei luni, şi cu 1% faţă de perioada iulie – septembrie 2014.
SURSA: Agerpres