Alternativa pentru Germania (AfD) a obținut o victorie impresionantă în cadrul alegerilor regionale din Turingia. În urma rezultatului, formațiunea a cerut alegeri anticipate. Un mesaj a sosit și de la copreședintele AfD, Alice Weidel.

AfD a obținut o victorie impresionantă în Germania

Alice Weidel a transmis luni, după alegerile regionale din Turingia și Saxonia, că „Guvernul semaforului de la Berlin este terminat”. Rezultatul scrutinului este unul foarte important pentru AfD, în contextul în care partidele guvernamentale au fost măturate de pe harta electorală în estul țării.

De asemenea, Weidel a subliniat o realitate care s-a reflectat în rezultatul alegerilor.

Nimeni nu mai vrea politică verde

Ea spune că „nimeni nu mai vrea să aibă acea politică verde, cu atât mai puțin în politica națională”.

„Acum trebuie să deschidem calea pentru noi alegeri cât mai curând posibil”, a completat ea.

germania
SURSA FOTO: pixabay.com

Liderul partidului spune că voința alegătorilor trebuie respectată

Formațiunea a fost încurajată de victoria obținută duminică în Turingia și de egalitatea cu CDU (n.red. Uniunea Creștin Democrată) din Saxonia.

Liderul partidului, Tino Chrupalla, a aderat la cererea de devansare a alegerilor legislative, programate inițial pentru toamna anului 2025.

El a spus clar că există un „mandat clar din partea alegătorilor” pentru ca AfD să participe la guvern.

Tino Chrupalla a subliniat apoi că voința alegătorilor trebuie „respectată”, iar „țara se zguduie” pentru a-l îndemna pe cancelarul Olaf Scholz să reacționeze la timp.

Mai mulți lideri ai coaliției au sugerat despărțirea

Veștile proaste nu se încheie aici pentru Olaf Scholz, deoarece mai mulți lideri ai coaliției au sugerat despărțirea. Un mesaj a sosit de la membrul executivului federal al Partidului Liberal (FDP) și președintele grupului parlamentar din Schleswig-Holstein, Christopher Vogt.

El a declarat că „semnalul de la cetățeni este clar”. Totodată, politicianul spune că este necesară o schimbare urgentă a cursului în politică migratorie și economică.

„Acum este nevoie urgentă de o schimbare definitivă a cursului în politică migratorie și economică. Cu toate acestea, speranța mea că acest lucru este posibil cu Verzii și părți din SPD se estompează”, a spus Christopher Vogt.

Ulterior, el a subliniat că rezultatele electorale reprezintă „o catastrofă” pentru partidul său.

Liberalii FDP dispar din parlamentele regionale

Liberalii FDP dispar din parlamentele regionale ale acestor două Bundesländer din est și posibil și din Brandenburg. Landul din Germania, situat în est, organizează alegeri peste trei săptămâni.

„O afacere ‘as usual’ nu poate fi o opțiune”, a mai spus Vogt.

Christopher Vogt a amintit și de teza unuia dintre liberalii istorici și vicepreședinte al partidului, Wolfgang Kubicki.

El a publicat pe rețelele de socializare că „semaforul și-a pierdut legitimitatea”.

Oamenii au impresia că această coaliție dăunează țării

Politicianul a lansat și un alt avertisment în cadrul unui interviu.

„Oamenii au impresia că această coaliție dăunează țării. Cu siguranță prejudiciază FDP”, a spus el.

Amintim că FDP a obținut 0,9 la sută din voturi în Saxonia și 1,1 la sută în Turingia. Astfel, partidul a ajuns într-o poziție rușinoasă, fiind la rubrica „Alții” în clasamentul electoral. De exemplu, este la egalitate cu Partidul pentru Protecția Animalelor.