Potrivit publicaţiei menţionate, cumpărătorul unui automobil electric ar urma să primească o subvenţie de la Guvernul federal. De asemenea, Sigmar Gabriel vrea să crească numărul punctelor de încărcare a automobilelor electrice şi de asemenea să încurajeze organismele publice să utilizeze automobile electrice. Acest program în valoare de două miliarde de euro ar urma să fie finanţat de la bugetul federal, fără nicio majorare de taxe, susţine 'Die Zeit'. 

Obiectivul guvernului german este ca în anul 2020 un milion de automobile electrice să ruleze pe drumurile din Germania. De asemenea, în ceea ce îi priveşte pe constructorii auto germani, BMW, Mercedes şi Volkswagen produc deja automobile electrice iar Audi şi Porsche au planuri referitoare la producţia unor astfel de automobile. 

Cu toate acestea, deocamdată vânzările vânzările de vehicule electrice pe cea mai mare piaţă auto din Europa sunt modeste. În 2014 aproximativ 19.000 de automobile electrice au fost vândute în Germania, unde la finele lui 2014 erau doar 2.400 staţii de încărcare şi aproximativ 100 de puncte de încărcare rapidă. 

Solicitările pentru sprijinirea vânzărilor de automobile electrice au crescut la finele anului trecut, după scandalul manipulării emisiilor poluante de către Volkswagen. Atât Sigmar Gabriel cât şi ministrul german al Mediului, Barbara Hendricks, au cerut atunci introducerea unei cote privind automobilele electrice. 

 AGERPRES