Germania și Luxemburg ar putea bloca accesul Croației în Spațiul Schengen din cauza opoziției Austriei față de România
NEW: EU home affairs ministers are unable to find unanimity to agree on Schengen access for 🇭🇷🇷🇴🇧🇬.They’re now breaking up for separate negotiations.
I’m hearing Germany and Lux are threatening to block Croatia’s access if vetos aren’t lifted against Bulgaria and Romania.
— Jack Parrock (@jackeparrock) December 8, 2022
Miniștrii de Interne din Uniunea Europeană nu au reușit încă să ajungă la un acord în ceea ce privește aderarea României, Bulgariei și Croației la Spațiul Schengen. Negocierile continuă separat.
În prezent, Germania și Luxemburg avertizează că vor bloca accesul Croației în zona de liberă circulație din Europa, dacă Austria va vota impotriva aderării României la Spațiul Schengen.
Anunțul a fost făcut de către jurnalistul Jack Parrock, corespondent pe teme europene, pe rețelele sociale.
Decizia lor vine în contextul în care ministrul de Interne din Austria, Gerhard Karner, a anunţat deja că va vota împotriva aderării României şi a Bulgariei la Spaţiul Schengen. Gerhard Karner a făcut acest anunț înainte de a începe reuniunea Consiliului pentru Afaceri Interne (JAI), relatează agenția de presă AFP.
El reafirmase, miercuri, la postul public de radio austriac ORF, hotărârea Guvernului de la Viena de a se opune prin veto aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen din cauza creşterii migraţiei ilegale din acest an.
Ministrul de Interne din Austria a arătat că veto-ul ţării sale este „un apel de urgenţă” către Comisia Europeană pentru a lua măsuri care să conducă la un control mai eficient al frontierelor externe ale Uniunii Europene în vederea frânării intrărilor ilegale ale migranţilor pe teritoriul blocului comunitar, în special pe ruta balcanică.
Austria este singura ţară din UE care se opune intrării României în Spaţiul Schengen. În cazul Bulgariei, opoziţia este exprimată atât de Austria, cât și de Olanda.
România ar avea o șansă să intre în Spațiul Schengen
În prezent, presa internațională a lansat trei scenarii diferite cu privire la intrarea României în zona de liberă circulație din Europa.
În primul scenariu, Croația va intra în Spațiul Schengen, România va primi recomandarea de aderare, iar Bulgaria va primi un plan de integrare.
În al doilea scenariu, Croația va primi un vot favorabil pentru a putea intra în zona de liberă circulație din România, iar România și Bulgaria vor aștepta încă o jumătate de an pentru a intra în Spațiul Schengen.
În al treilea scenariu, Austria s-ar putea abține în ceea ce privește aderarea României și s-ar putea cere un vot care să fie distinct pentru România, pentru Croația și pentru Bulgaria. În acest caz, am avea o șansă să intrăm în Spațiul Schengen.
„Politico spune: Croația va intra în Schengen, România va primi recomandarea de aderare, iar Bulgaria ar primi un plan de integrare. Acesta este un plan care se discută, dar nu are toate voturile.
În această dimineață, Reuters spunea faptul că există o sursă diplomatică, sub protecția anonimatului, potrivit căreia Croația se poate aștepta la o decizie pozitivă. Reuters spune, de asemenea, că România și Bulgaria vor fi lăsate pe dinafară, cel puțin încă o jumătate de an.
Există însă și un scenariu care nu este pe marile agenții, care spune ca Austria s-ar putea abține în situația României, s-ar putea cere un vot care să fie distinct pentru România, pentru Croația și pentru Bulgaria.
Bulgaria neavând în momentul de față nicio șansă, însă, dacă în cazul în care pentru România s-ar obține un vot separat ar exista șansa ca în felul acesta să putem fi decuplați de Bulgaria și în felul acesta să putem intra în Schengen. Există chiar un precedent în sensul acesta”, a explicat, joi, Mihai Gâdea.
„Este posibil, așadar, să fie o răsturnare o situație, ca Austria să accepte aderarea României dar în etape. Întrebarea este dacă autoritățile române vor accepta această condiționalitate, aceste noi condiții pe care le pune Austria”, a adăugat prezentatorul TV, potrivit Antena 3 CNN.