Acţiunile Fiat Chrysler Automobiles NV (FCA) au scăzut semnificativ la Bursa de la Milano, după ce presa a anunţat că producătorul auto italo-american s-ar putea confrunta cu interzicerea vânzărilor în Germania, în urma acuzaţiilor privind depăşirea valorilor emisiilor de noxe.
Duminică, publicaţia germană Bild informa că Autoritatea Federală din domeniul Transporturilor din Germania (KBA) a găsit dovezi ale manipulării emisiilor la maşinile Fiat, asemănătoare cu cele din cazul Volkswagen, scrie Agerpres.
Bild susţine că maşinile Fiat au fost testate de KBA şi s-a descoperit un soft care închide tehnologia care controlează nivelul emisiilor după 22 de minute, adică după încă două minute de la finalizarea testelor standard. KBA ar fi raportat Comisiei Europene şi autorităţilor italiene rezultatele testelor, se arată în articolul apărut în publicaţia germană.
Până la această oră, reprezentanţii Fiat Chrysler Automobiles (FCA) nu au comentat informaţia.
În 19 mai, reprezentanţii Fiat au refuzat să se întâlnească cu Ministrul Transporturilor din Germania, Alexander Dobrindt, pentru a analiza informaţiile relevate la testarea emisiilor iar autorităţile italiene au luat apărarea Fiat.
Alexander Dobrindt a criticat Fiat pentru'atitudinea necooperantă', pe care a descris-o ca fiind 'total neinteligibilă'.
Conform reglementărilor UE, Italia este responsabilă pentru testarea maşinilor Fiat deoarece operaţiunile regionale sunt în această ţară.
Luni, la Bursa de la Milano, acţiunile Fiat Chrysler Automobiles NV au scăzut cu 5,9%, la 5,94 euro, ajungând la cel mai redus nivel din ultimele trei luni.
În noiembrie 2015, Autoritatea Federală din domeniul Transporturilor din Germania a extins investigaţiile asupra manipulării emisiilor la maşinile cu motoare diesel dincolo de Volkswagen şi a anunţat că va efectua teste pentru posibile 'emisii poluante neobişnuite' la peste 50 de modele, de la branduri ca Dacia, BMW, Mercedes, Nissan, Jaguar şi Ford.
Testele vor fi derulate în rândul vehiculelor produse de 23 branduri auto germane şi străine, din cauza suspiciunilor privind manipularea emisiilor de oxid de azot.
KBA a anunţat că testele vor fi efectuate după ce Volkswagen a recunoscut că a utilizat programe software pentru a manipula rezultatele testelor de poluare, dar şi pentru 'a verifica datele privind emisiile'.
KBA va compara datele privind emisiile înregistrate în laborator cu cele de pe şosele. Printre brandurile investigate de KBA se află: Renault (Dacia, Kadjar), BMW (3 Series, 5 Series), Daimler Mercedes (C-Class, CLS, Sprinter, V-Class, Daimler Smart Fortwo), Fiat Chrysler (Alfa Romeo Guilietta, Panda, Ducato, Jeep Cherokee) Ford (Focus, C-Max), GM Opel (Astra, Insignia, Zafira), Nissan (Navara), Peugeot (Peugeot 308) şi Toyota (Auris).
Volkswagen face deja obiectul unor investigaţii în mai multe ţări după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.