Germania ar putea interzice, începând din anul 2030, vehiculele cu motoare diesel şi benzină, iniţiativa fiind susţinută de reprezentanţii landurilor şi recomandată inclusiv Uniunii Europene, în contextul ratificării Acordului de la Paris privind limitarea poluării, relatează revista Der Spiegel.
O rezoluţie adoptată de Bundesrat (Camera superioară a Parlamentului german) exprimă susţinere pentru interzicerea, începând din anul 2030, a vehiculelor cu propulsie diesel şi benzină în toate landurile din Germania. Rezoluţia este rezultatul unei înţelegeri a reprezentanţilor landurilor conduse de formaţiunile Partidul Social-Democrat (SPD, centru-stânga) şi Uniunea Creştin-Democrată/Uniunea Creştin-Socială (CDU/CSU, centru-dreapta). CDU şi SPD formează alianţa politică aflată la guvernare şi la nivel central în Germania.
Bundesratul, în care sunt reuniţi reprezentanţii landurilor germane, formulează recomandarea eliminării motoarelor cu combustibili fosili şi Uniunii Europene, pledându-se pentru trecerea în totalitate la vehicule cu propulsie electrică.
În urmă cu câteva zile, Parlamentul European a votat în faoarea ratificării de către Uniunea Europeană a Acordului de la Paris, care prevede o serie de măsuri ecologice pentru contracararea încălzirii globale. Decizia UE deschide calea aplicării la nivel mondial a Acordului de la Paris, care prevede reducerea semnificativă a emisiilor poluante.