Potrivit AFP, Germania, care asigură în prezent preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, a cerut marţi o ”deblocare rapidă” a planului de relansare economică a UE, calificând drept ”iresponsabilă” paralizia actuală cauzată de veto-ul Poloniei şi Ungariei, transmite agerpers.

De menționat este faptul că, Uniunea Europeană aşteaptă în această marţi un ”acord sau semnale clare” din partea acestor state, potrivit unui diplomat european.

”Consecinţele sociale şi economice ale crizei devin în fiecare zi mai vizibile”, a declarat ministrul german al afacerilor europene Michael Roth, înaintea unei reuniuni în sistem de videoconferinţă cu omologii săi din celelalte state membre.

”Ar fi iresponsabil să întârziem şi mai mult un sprijin esenţial pentru cetăţenii noştri. Trebuie să deblocăm rapid acest sprijin financiar, atât de important pentru statele membre”, a accentuat Roth.

Comisia Europeană caută soluții

Pentru a putea depăși impasul actual, Comisia Europeană a început deja să caute soluţii alternative care ar exclude cele două ţări din planul de relansare, prin intermediul unui acord interguvernamental sau prin procedura ”cooperării consolidate”.

Prevăzută de Tratatul privind funcţionarea UE, ”cooperarea consolidată” permite unui număr de cel puţin o treime dintre statele membre să acţioneze în mod concertat într-un domeniu care nu este de competenţă comunitară.

Autorităţile de la Budapesta şi Varşovia şi-au exprimat veto-ul faţă de bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027, în valoare de 1.074 miliarde euro, precum şi faţă de Mecanismul de redresare şi rezilienţă, în valoare de 750 miliarde euro, din cauza unei clauze din bugetul multianual care condiţionează accesul la fonduri de respectarea statului de drept.

În contextul în care situația devine destul de dificilă, purtătorul de guvern al guvernului polonez Piotr Müller a reafirmat vineri că Varşovia îşi menţine poziţia referitoare la mecanismul propus de UE.