Consiliul UE a votat în urmă cu puțin timp pentru susținerea Laurei Codruța Kovesi la șefia Parchetului Europeasn. Imediat, au apărut și reacțiile de pe plan extern.
Victoria lui Kovesi a fost aplaudată de către germani. Aceștia, prin vocea președintelui Comisiei pentru afaceri europene din Parlamentul german, Gunther Krichbaum, a susținut, pentru G4Media.ro, că alegerea Laurei Codruța Kovesi pentru funcția de șef al Parchetului European, reprezintă ”o victorie a statului de drept în Europa”.
”Doresc să o felicit pe doamna Kovesi foarte mult după succesul indubitabil. A fost o luptă lungă pentru a ajunge acolo și a fost necesară o întreagă muncă de convingere.
Alegerea doamnei Kovesi este o victorie a statului de drept în Europa. Regret că guvernul României sub conducerea premierul Viorica Dăncilă nu a dorit în mod evident să susțină candidatul român din pure rațiuni politice de partid.
Trebuie amintit că consiliul UE, în formatul COREPER (ambasadorii statelor membre), a votat pentru susținerea Laurei Codruța Kovesi la șefia Parchetului European. În favoarea sa au fost 17 voturi „pentru” dintr-un total de 22.