"Proiectul Comisiei pune în pericol această etichetă, pentru că dacă pe viitor rolul decisiv îl va juca ţara de origine a materialelor şi a pieselor detaşate, multe produse nu vor mai fi considerate germane", a subliniat şeful Federaţiei Camerelor de Comerţ şi Industrie DIHK, Hans Heinrich Driftmann, într-un interviu apărut în cotidianul Die Welt.
Acesta a făcut referire la propunerea comisarului pentru uniune vamală Algirdas Semeta de a rezerva denumirea de origine "made in Germany", sinonim al calităţii şi robusteţii în întreaga lume, exclusiv produselor a căror fabricare s-a desfăşurat în proporţie de 45% în Germania.
Conform regulii valabile până acum, ţara unde are loc "ultima etapă importantă de transformare" este considerată drept ţară de origine. Astfel, o maşină alcătuită din 90% piese de origine străină, dar asamblată în Germania, de altfel primul exportator european, este considerată germană.
Purtătorul de cuvânt al guvernului de la Berlin, Steffen Seibert, a afirmat luni că acesta "susţine poziţia" federaţiei DIHK şi a calificat drept "justificate" criticile exprimate de industria germană.
"Guvernul german nu va întârzia să-şi exprime opinia şi să şi-o apere", a declarat el într-o conferinţă de presă, menţionând totodată că iniţiativa comisarului Semeta "nu întruneşte unanimitatea" în interiorul executivului european.
O purtătoare de cuvânt a Ministerului Economiei a indicat că ministrul de resort, Philip Rössler, i-a scris lui Algirdas Semetas pentru a-şi face cunoscute rezervele. În scrisoare, ministrul notează îndeosebi faptul că modificarea regulilor privind denumirea de origine ar antrena, pe lângă consecinţele privind reputaţia produselor "made in Germany", importante "costuri birocratice" pentru industriaşii germani. Aceştia ar fi, concret, obligaţi să identifice şi să raporteze în mod mult mai precis diversele etape de fabricare a produselor lor.
Sursa foto: extremnews.com