Se cutremură Germania. Omul lui Putin, ameninţarea finală: Urmează un maidan la Berlin!

rusia, germania

SURSA FOTO: Dreamstime

Este cutremur pe scena politică din Germania! Rusia trage un mare semnal de alarmă. Fostul președinte al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, avertizează. Ce se întâmplă în aceste zile în Germania?

Cutremur în Germania! Dmitri Medvedev avertizează în privința protestelor fermierilor de la Berlin

Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, a avertizat asupra posibilelor repercusiuni ale protestelor fermierilor la adresa Germaniei. El preconizează un scenariu dur pentru statul german.

Acest avertisment vine în contextul protestelor fermierilor germani împotriva intenției guvernului de a elimina gradual subvențiile acordate agriculturii. Ca urmare a grevelor lor, ieri, una dintre uzinele Volkswagen și-a oprit temporar activitatea. Grevelor fermierilor au paralizat o mare parte a țării.

Astfel, fostul președinte rus a transmis pe rețeaua de socializare X că există posibilitatea ca Berlinul să se transforme într-un „maidan” (făcând referire la celebrele proteste denumite EuroMaidan din Ucraina care au început pe 21 noiembrie 2013).

„Subvențiile au fost sistate, iar sumele astronomice cheltuite pentru Ucraina continuă să crească”, a transmis Medvedev.

Medvedev a exprimat opinia că șansele ca Olaf Scholz să rămână în funcția de cancelar sunt reduse, în cazul în care Berlinul continuă să susțină Kievul. Totodată, el a recunoscut că Moscova urmărește evoluțiile din Germania „cu un interes ostil”.

SURSA FOTO: Facebook, Al Jazeera English

Între timp, un nou partid pro-Rusia cutremură clasa politică germană

Conform Deutsche Welle, un partid nou de stânga a generat schimbări în peisajul politic german. Acesta adoptă o poziție „anti-woke” și se declară pro-Rusia.

În Germania, politicianul de stânga Sahra Wagenknecht a inițiat un nou partid cu o platformă restrictivă în privința imigrației, orientată împotriva conceptului „woke”, cu inclinații pro-ruse și cu susținere pentru politici sociale de stânga. Deutsche Welle remarcă faptul că, în tinerețe, Sahra Wagenknecht a fost asociată cu mișcarea comunistă.

Wagenknecht și-a petrecut copilăria în orașul Jena în timpul regimului socialist din RDG (Germania de Est). După reunificare, ea s-a implicat în evoluția Partidului Stângii. Cu toate acestea, în luna octombrie a anului 2023, Sahra Wagenknecht și un grup semnificativ de susținători au decis să părăsească formațiunea, optând pentru înființarea noului partid „Alianța pentru Rațiune și Corectitudine”.

În prezent, toate partidele de orientare de stânga din Germania se confruntă cu o tendință descendentă în sondaje, fiind nevoite să-și reevalueze și să-și redefinească poziționarea politică.

Această tendință descendentă în sondaje este accentuată în special pentru Partidul Stângii, aflându-se în opoziție, unde se străduiește să evite scăderea sub pragul de 5% necesar pentru reprezentarea în parlament.

De asemenea, Partidul Social-Democrat al Germaniei (SPD), orientat către centru-stânga, și partidul ecologist Verzii, care fac parte din actualul guvern federal alături de liberalii din Partidul Liber-Democrat (FDP), se confruntă cu provocări similare.

Conform primului sondaj din 2024 realizat de Institutul de Sondaje Infratest Dimap, Partidul de Stânga, SPD și Verzii au acumulat împreună doar 31% din susținere, situându-se la același nivel cu Uniunea Creștin-Democrată (CDU), orientată spre centru-dreapta, și cu partidul asociat din Bavaria, Uniunea Creștin-Socială (CSU).

În paralel, partidul populist de extremă dreapta, Alternativa pentru Germania (AfD), și-a sporit susținerea, atingând procentul de 22%, față de rezultatele obținute la ultimele alegeri generale din 2021.

SURSA FOTO: Dreamstime

Politologul Werner Patzelt analizează situația

Conform analizei politologului Werner Patzelt, declinul partidelor de stânga este în principal atribuit percepției că acestea nu acordă suficientă atenție așa-numiților „oameni obișnuiți”.

Werner Patzelt argumentează că această categorie a populației se confruntă cu dificultăți într-o perioadă de creștere a prețurilor și lipsă de locuințe la prețuri accesibile. De asemenea, acești oameni nu se regăsesc în ideile „treze” (woke) promovate de partidele de stânga.

În jargonul politic german, termenul „woke” a fost adoptat pentru a descrie persoanele care susțin că sunt profund conștiente de justiția socială și se implică în lupta împotriva rasismului.

Conform lui Patzelt, aceste probleme sunt abordate în principal de către elita academică de stânga. Avertismentul său este că, dacă această dinamică nu se schimbă, stânga nu ar trebui să fie surprinsă dacă „oamenii obișnuiți” își îndreaptă speranțele către formațiunile de dreapta.

SURSĂ FOTO: Dreamstime

Politica anti-migrație a partidului lui Sahra Wagenknecht

Totuși, formațiunea nou înființată sub conducerea lui Sahra Wagenknecht nu manifestă o ostilitate deschisă față de imigranți.

„Imigrația și coexistența diferitelor culturi pot fi o îmbogățire. (…) Cu toate acestea, acest lucru este valabil doar atât timp cât afluxul rămâne limitat la un nivel care nu suprasolicită țara noastră și infrastructura sa și atâta timp cât integrarea este promovată în mod activ și are succes”, aflăm din platforma sa politică.

Sahra Wagenknecht consideră că practica de lungă durată a Germaniei de a primi refugiați, începută în 2015 sub guvernarea cancelarului Angela Merkel (CDU), este „extrem de problematică”. Motivul invocat nu este că acești oameni nu ar merita o viață mai bună, ci pentru că Germania se confruntă cu o suprasolicitare din această cauză.

„Prețul pentru concurența sporită pentru locuințe accesibile, locuri de muncă cu salarii mici și integrarea eșuată nu este plătit în primul rând de cei care au o situație bună”, anunță manifestul partidului lui Wagenknecht.

Politologul german sugerează că partidele de stânga din Germania ar trebui să își îndrepte atenția asupra oamenilor obișnuiți, ale căror condiții de trai familiare sunt amenințate de globalizare și de migrația asociată acesteia, printre altele.

Partidul de Stânga a adoptat o poziție fermă în favoarea unei politici de deschidere a frontierelor.

Toate partidele care ocupă partea stângă a spectrului politic în Germania probabil vor întâmpina dificultăți semnificative în alegerile pentru Parlamentul European din iunie 2024 și în alegerile din trei landuri din estul Germaniei din septembrie.