Boala necunoscută care a dat peste cap oamenii de știință! A apărut pentru prima dată în 2016

Cel puţin doi diplomaţi americani aflaţi în Germania s-au plâns de simptome ce indică aşa-numitul sindrom Havana, au relatat Der Spiegel şi Wall Street Journal.

Citând diplomaţi americani neidentificaţi, Wall Street Journal scrie că diplomaţii au prezentat simptome care includ ameţeli, dureri de cap severe, dureri de urechi, oboseală, insomnie şi apatie.

Fenomenul se referă la o afecţiune misterioasă raportată pentru prima dată de diplomaţii americani din capitala cubaneză în 2016.

Iniţial, nu a existat nicio confirmare oficială pentru cazurile din Germania. Ambasada SUA din Berlin nu a răspuns la solicitarea DPA pentru comentarii.

Prioritate absolută

La Washington, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a declarat: ”Nu vorbim despre (astfel) de cazuri nicăieri”.

”Pot să vă spun că aceste incidente de sănătate au fost o prioritate absolută pentru secretarul de stat Antony Blinken”, a adăugat el. ”Nu luăm nimic mai în serios decât sănătatea forţei noastre de muncă”.

Price a spus că a existat ”un efort major” la Departamentul de Stat şi în alte agenţii pentru a determina cauza şi, bineînţeles, pentru a oferi nivelul de îngrijire de care angajaţii au nevoie şi pe care îl merită”.

Personalul a fost redus

Personalul ambasadei SUA la Havana a fost redus la minimum după ce zeci de diplomaţi şi rudele lor s-au plâns de dureri de cap misterioase, pierderea auzului, ameţeli şi greaţă. Plângeri similare au fost raportate ulterior în alte părţi ale lumii.

În 2019, cercetătorii au scris că aceste cazuri ar putea fi legate de pesticide. Alte teorii vorbeau despre radiaţii cu microunde provenite de la servicii secrete rivale sau de atacuri acustice. Cauza exactă a acestor probleme de sănătate rămâne neclară.

Sursă foto: Dreamstime