Autoritățile germane sanitare au anunțat descoperirea a trei cazuri de infectare cu tulpina Omicron, descoperită în Africa de Sud în urmă cu câteva zile.
„Secvenţierea a confirmat suspiciunea despre care am vorbit public ieri dimineaţa (sâmbătă – n.r.)”, spune Kai Klose, oficial pe probleme sociale în Hesse, conform Reuters.
Tot sâmbătă, autoritățile din Germania au anunțat că este posibil ca un pasager care a revenit din Africa de Sud să fie infectat cu noua tulpină. Amintim că tot sâmbătă autoritățile din Bavaria au anunțat descoperirea a două cazuri de infectare cu tulpina sud africană.
Pe fondul acestor descoperiri, autoritățile de la Berlin au anunțat noi restricții, precum interzicerea celor care nu sunt cetățeni ai Germaniei să intre pe teritoriul țării dacă vin din Africa de Sud, în timp ce cetățenii germani, indiferent dacă sunt vaccinați sau nu, vor intra în carantină timp de 14 zile dacă vin din țări aflate în sudul Africii.
Ce simptome dezvoltă cei infectați cu tulpina Omicron?
Medicul Angelique Coetzee, cel care conduce Asociaţia Medicală din Africa de Sud (SAMA), vine cu precizări de ultimă oră referitoare la varianta Omicron care a fost descoperită în Africa de Sud în urmă cu doar câteva zile.
Într-un interviu acordat pentru BBC, acesta anunță că persoanele din Africa de Sud care s-au infectat cu tulpina Omicron a noului coronavirus nu au dezvoltat forme grave ale bolii.
„Până acum, cazurile depistate în Africa de Sud nu sunt grave”, a afirmat Angelique Coetzee. Pe de altă parte, aceasta a mai adăugat că în momentul de față, ccercetările privind noua variantă de coronavirus, detectată pentru prima dată în Africa de Sud, sunt încă într-un stadiu foarte incipient, adăugând că doar 24% din populaţia ţării este complet vaccinată.
În ceea ce privește simptomele bolii, Coetzee anunță că pacienții acuză oboseală extremă, dar și dureri de corp, acest lucru find remarcat în special la persoanele tinere.
„Cei mai mulţi pacienţi se plâng de dureri în corp şi de oboseală, oboseală extremă şi acest lucru se întâmplă la persoane tinere, nu la persoanele în vârstă”, a mai spus ea.
Totodată, aceasta a mai adăugat că până în prezent pacienții infectați nu au ajuns încă la spital. Pe de altă parte, medicul sud-african şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu efectele pe care noua variantă ar putea să o aibă asupra persoanelor în vârstă care suferă de afecțiuni precum boli de inimă sau diabetul.