Germania a înregistrat astăzi cea mai mare rată a infectărilor cu COVID-19 de la jumătatea lunii mai
Amintim că pragul de 100 de cazuri de COVID-19 la 100.000 de locuitori era stabilit până în august drept limită pentru introducerea unui lockdown strict, conform informațiilor transmise de reuters.com
În acest context, ministrul sănătăţii Jens Spahn a apreciat că în momentul de față Germania ar putea face faţă mai bine situaţiei datorită vaccinării, dar a atenţionat că măsuri precum purtarea măştii şi limitarea activităţilor interioare pentru nevaccinaţi vor rămâne în vigoare până în primăvară.
Sâmbătă au fost confirmate 15.145 de noi cazuri de COVID-19
Sâmbătă au fost confirmate 15.145 de noi cazuri de COVID-19, în contextul în care populaţia Germaniei numără peste 83 de milioane de locuitori. Totodată, au fost înregistrate și 86 de noi decese asociate acestei boli.
În acest timp liderii celor 16 landuri germane discută despre măsurile pe care le vor lua odată cu expirarea pe 25 noiembrie a stării de urgenţă la nivel naţional, în lipsa unei extinderi a acesteia prin votul parlamentului restricţiile antiepidemice fiind retrase automat.
Ministrul Spahn crede că ar putea fi posibilă o ridicare a stării de urgenţă şi în acelaşi timp să fie menţinute anumite măsuri, precum purtarea măştii sau certificatul verde obligatoriu pentru accesul în majoritatea spaţiilor publice închise. ”Această trecere de la o stare de urgenţă la o stare de atenţie specială şi la o stare de normalitate, probabil în primăvară dacă nu apare vreo nouă variantă (de coronavirus), este, cred, una care ne dă încredere”, estimează oficialul german.
Dar el a atras atenţia că zone ale Germaniei cu rate reduse de vaccinare – precum Saxonia sau Turingia – se confruntă deja cu o creştere a presiunii asupra spitalelor ca urmare a înmulţirii cazurilor de COVID-19.
Aproximativ 66% din populaţia Germaniei este vaccinată anti-COVID cu schema completă, procent puţin peste cel de 63,3% pe ansamblul Uniunii Europene.