Mii de oameni au participat sâmbătă la proteste de stradă în Germania, în urma atacului în care un german de 43 de ani a împuşcat mortal nouă oameni cu origine străină - inclusiv un român.
Circa 3000 de oameni au participat, conform estimărilor poliţiei, sâmbătă, în oraşul Hanau din vestul Germaniei, la o manifestaţie împotriva urii şi dispreţului faţă de rasa umană.
Manifestanţii au purtat pancarte cu inscripţia „Trebuie să fie ucişi oameni mai întâi ca să fiţi indignaţi?”, „Drepturile omului, nu dreapta” sau „Rasismul ucide”.
Organizatorii se aşteptaseră la 2000 de participanţi la marşul care s-a desfăşurat din Freiheitsplatz – Piaţa Libertăţii -, în centrul oraşului, spre cele două locuri unde un german de 43 de ani a împuşcat mortal nouă oameni cu origine străină – inclusiv un român -, miercuri seara.
Jerbă în memoria victimelor
Agresorul şi-a ucis şi mama în vârstă de 72 de ani, înainte de a se sinucide. Ulterior, s-a stabilit că bărbatul avea convingeri rasiste şi era bolnav mintal, arată Agerpres, conform presei germane.
Politicianul ecologist Cem Ozdemir a depus sâmbătă o jerbă în memoria victimelor în piaţa Heumarkt, unde au fost împuşcate o parte din victime.
Este greu de găsit cuvinte, a spus politicianul, exprimându-şi speranţa că „anul acesta va rămâne în istorie ca anul în care republica (Germania) trece la acţiune împotriva radicalismului de dreapta”.