Mai populară ca niciodată, Angela Merkel, cancelarul Germaniei, şi-a sărbătorit duminică cel de-al cincisprezecea an la putere. Țara nu reușește să găsească un succesor la înălțimea sa.
„Ne va fi dor de ea. Și Dumnezeu știe cine o va înlocui…”. Aceasta este afirmaţia pe care o auzim adesea în aceste zile în Germania și această dovadă de respect nu vine doar de la conservatori, nici vorbă! Chiar și germanii care nu au votat-o niciodată pe Angela Merkel sunt brusc melancolici, chiar îngrijorați, când se gândesc la plecarea acestui cancelar care, în această duminică, a sărbătorit 15 ani de la venirea ei la putere.
O simpatie pe care sondajele o reflectă mai mult ca niciodată. Potrivit barometrului Deutschland-Trend publicat la mijlocul lunii noiembrie de canalul public de televiziune ARD, 74% dintre germani sunt acum mulțumiți de munca cancelarului lor. O creștere accentuată în comparație cu perioada dinaintea pandemiei şi care depăşeşte afilierea politică.
Mai populară azi decât atunci când a fost aleasă
Angela Merkel este chiar mai populară astăzi decât atunci când a fost aleasă în 2005. 72% dintre germani au aprobat-o atunci. O singură dată, în 2015, când a refuzat să închidă ușile țării sale în faţa refugiaților, curba ei solidă de popularitate a fost afectată.
De asemenea, pandemia beneficiază de întreaga coaliție neagră (CDU-CSU) -roşie (SPD), deoarece două treimi dintre germani (67%) se declară mulțumiți de munca desfășurată de guvern sub conducerea cancelarului.
Ce contrast cu nemulţumirile de abia acum un an, când analiștii politici au prezis destrămarea acestei alianțe dificile și organizarea de alegeri anticipate!
Se află în cea mai bună formă în perioada de criză
Un pic ca şi cancelarul social-democrat Helmut Schmidt în anii ’70, Angela Merkel este unul dintre acei lideri care se află în cea mai bună formă în perioade de criză. Criza financiară o catapultase deja în fruntea sondajelor.
Criza sanitară o ancorează solid în inimile germanilor. Pentru prima dată, acest fizician de profesie este într-adevăr capabil să-și folosească abilitățile științifice. Germanii simt că sunt pe mâini bune și sunt liniștiți.
Angela Merkel, care nu cu mult timp în urmă a fost atât de criticată pentru politica sa de așteptare, cu pași mici, și pentru lipsa unei viziuni globale, este deodată lăudată pentru prudența sa, pentru capacitatea de a-şi menţine mintea limpede și de a analiza calm situația.
Cu toate acestea, Angela Merkel ar dori să pună piciorul pe acceleraţie. Ea nu se fereşte să îi critice pe miniştrii-preşedinţi ai celor 16 landuri care refuză să impună măsuri de carantină mai stricte.
Acumulează trofee
Angela Merkel acumulează trofee. Numită „Eternul Cancelar”, a văzut trecând patru președinți americani (inclusiv Joe Biden ), patru președinți francezi și șapte președinți ai Consiliului italian. Este cel mai vechi lider european.
Dar este, de asemenea, pe punctul de a-i depăși pe toţi ceilalţi cancelari germani obișnuiți cu o longevitate politică solidă. Anul trecut, ea l-a detronat pe Konrad Adenauer, cu paisprezece ani la putere.
Anul viitor, „puştoaica” îl va egala pe tatăl ei spiritual Helmut Kohl, șaisprezece ani la putere, care i-a pus această poreclă protejatei sale înainte ca ea să îi urmeze și să devină prima femeie și prima Ossie (Germania de Est) în fruntea Germaniei.
Anul plecării sale
Dar 2021 va fi și anul plecării sale. Angela Merkel, a cărei mână a fost oarecum forțată să candideze la realegere în urmă cu trei ani, continuă să afirme că nu va fi candidată în septembrie 2021.
Chiar dacă lupta împotriva Covid- 19 a dus în plan secund K-Frage, problema cancelarului, în culisele puterii, bătălia pentru succesiune se desfășoară deja de luni de zile.
Dacă social-democrații și-au plasat deja candidatul, ministrul de Finanțe Olaf Scholz, delegații conservatori îl vor alege pe al lor la un congres virtual la mijlocul lunii ianuarie.
Aceștia vor trebui să aleagă între trei creștin-democrați: Friedrich Merz, fostul lider al grupului parlamentar CDU-CSU demis de Angela Merkel; Armin Laschet, ministru președinte al Renaniei de Nord-Westfalia, landul cel mai dens populat, și Norbert Röttgen, șeful Comisiei pentru Afaceri externe din Bundestag.
Dacă nu vor fi depășiți la finalul cursei de Markus Söder, șeful CSU bavarez și mare favorit al bazei alegătorilor conservatori. Pentru moment, Markus Söder repetă că nu are nicio intenție de a părăsi Münchenul. Cel puțin atât timp cât Angela Merkel conduce la Berlin.