Mai exact, potrivit Reuters, Germania nu are mari așteptări în 2021. Guvernul german a înrăutăţit estimările privind evoluţia celei mai mari economii europene în anul curent, pe fondul noilor restricţii introduse pentru a stopa extinderea pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmite Agerpres.

Astfel, potrivit sursei citate, PIB-ul Germaniei ar urma să înregistreze anul acesta o creştere de doar 3%, faţă de un avans de 4,4% previzionat în toamna anului trecut, au anunţat miercuri autorităţile de la Berlin.

„În prezent vedem o aplatizare a numărului de infecţii, ceea ce ne dă motive de speranţă”, a afirmat ministrul Economiei, Peter Altmaier, avertizând că situaţia rămâne dificilă din cauza apariţiei mai multor mutaţii ale virusului.

„Prin urmare, nu trebuie să irosim ceea ce am realizat deja”, a declarat Altmaier, ca răspuns la solicitările de a atenua restricţiile.

Germania a impus noi restricții

De menționat este faptul că îngrijorările vin în contextul în care, săptămâna trecută, autorităţile de la Berlin au anunţat că măsurile de izolare din Germania au fost extinse până pe 14 februarie, fiind impuse reguli mai stricte privind purtarea măştii în magazine şi în transportul public. Germania a închis şcolile, magazinele neesenţiale, barurile, restaurantele şi centrele culturale, în cadrul unui lockdown care a fost înăsprit treptat de la începutul lunii noiembrie.

Altmaier a explicat că economia germană are acum două viteze, industria continuă să aibă o evoluţie bună, în timp ce sectorul serviciilor este afectat de restricţiile impuse din noiembrie.

„Imaginea este divizată: în timp ce industria are o evoluţie robustă, sectorul serviciilor este grav afectat”, ceea ce va încetini avansul economiei, a explicat oficialul german.

În același timp, conform prognozelor FMI, economia germană, motorul Europei, va stagna în primul trimestru al acestui an, dar va reveni ulterior pe creştere. Pe ansamblul anului 2021, FMI estimează că Produsul Intern Brut al Germaniei va înregistra un avans de 3,5%. Acest salt ar veni după o contracţie de 5% anul trecut, potrivit estimărilor iniţiale ale Oficiului Federal de Statistică (Destatis).