Germania estimează că va atinge în 2025 procentul de 2% din PIB pentru apărare

Sursă: Unsplash

Guvernul federal de la Berlin a făcut luni acest anunț, în contextul în care alocarea fusese stabilită chiar pentru exercițiul financiar al anului în curs. Măsura a fost stabilită de NATO după anexarea Crimeii de către Rusia în 2014.

Germania estimează că în anul 2025 va putea atinge ţinta NATO privind alocarea a 2% din PIB pentru bugetul Apărării, a anunţat luni guvernul federal de la Berlin, afirmând că este frânat în îndeplinirea acestui obiectiv de capacităţile industriei de armament, relatează agenţiile AFP şi EFE.

Germania va atinge ținta de 2% din PIB pentru apărare în 2025

Alocarea către Apărare a 2% din PIB fusese stabilită de guvernul cancelarului Olaf Scholz chiar pentru exerciţiul financiar al anului în curs, conform angajamentului asumat în cadrul NATO, a confirmat luni la o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al executivului german, Steffen Hebestreit.

”Este adevărat că probabil nu vom atinge ţinta de 2% în acest an – există diverse indicii în acest sens; chiar şi pentru anul viitor chestiunea este deschisă în acest moment”, a explicat purtătorul de cuvânt.

Dacă această ţintă va fi atinsă anul viitor rămâne o chestiune ”deschisă”, dar în orice caz Germania este ”hotărâtă (…) să atingă obiectivul celor 2% în cursul acestei legislaturi”, care se încheie în anul 2025, a dat asigurări Hebestreit.

După anexarea Crimeii de către Rusia în 2014, statele NATO s-au angajat fiecare să aloce apărării 2% din PIB până cel târziu în anul 2024.

Berlinul a fost ambiguu privind calendarul de implementare

Dar Germania s-a eschivat până în prezent să promită ferm aplicarea acestui angajament şi îşi menţine ambiguitatea asupra calendarului de implementare. Bugetul votat toamna aceasta menţionează atingerea ”în anii următori” a ţintei de 2% din PIB pentru Apărare.

Trebuie ţinut cont de ”rapiditatea cu care industria de armament este capabilă să livreze (comenzile) în acest moment” când, în contextul războiului din Ucraina, ”cererea foarte mare depăşeşte semnificativ oferta”, atât în Europa cât şi în SUA, a argumentat purtătorul de cuvânt citat.

De asemenea, unele investiţii fac în prezent obiectul dezbaterilor în interiorul guvernului german. De pildă, Ministerul german al Apărării a exprimat rezerve faţă de achiziţia unor avioane multirol americane F-35, un contract de circa 10 miliarde de euro.

Cancelarul Olaf Scholz a confirmat luni planurile guvernului său de a cumpăra avioane de vânătoare americane F-35, parte a eforturilor de modernizare masivă a armatei germane.

”Germania va continua să-şi respecte angajamentul faţă de aranjamentele nucleare comune ale NATO, inclusiv prin achiziţionarea de avioane de vânătoare F-35 cu dublă capacitate”, a scris Scholz într-un articol publicat de revista americană Foreign Affairs.