Anunțul a fost făcut de Ministerul Economiei din Germania. Sursa citată precizează că a fost luată în considerare naționalizarea filialelor germane ale companiilor ruseşti Gazprom și Rosneft. Decizia vine în contextul preocupărilor legate de aprovizionarea cu energie, scrie cotidianul economic Handelsblatt, citat de Reuters.
Menționăm faptul că Anunțul Germaniei vine după ce președintele Rusiei, Vladimir Putin a anunțat că gazul rusesc va putea fi plătit exclusiv în ruble, de vineri, 1 aprilie.
Cum arată planul Germaniei
În caz contrar, cei care vor refuza o astfel de plată, vor avea contractele reziliate. Până acum, decizia Germaniei a fost discutată de oficiali din minister cu cancelarul Olaf Scholz și are ca scop prevenirea unui deficit masiv de energie, în cazul în care una dintre aceste companii, importante pentru Germania, intră în dificultate, relatează Handelsblatt.
Aceeași sursă mai precizează că ambele companii sunt esențiale pe piața energetică germană. Spre exemplu, Gazprom Germania operează depozite uriașe de gaze, iar Rosneft Germania este un jucător-cheie pe piața rafinăriilor de benzină, motorină și kerosen.
În același timp, un alt aspect important este faptul că Gazprom și Rosneft riscă să intre în faliment tehnic, după ce băncile și partenerii de afaceri s-au distanțat de companiile deţinute cu capital rusesc, după intrarea în vigoare a sancțiunilor impuse Rusiei de Occcident.
Anterior, în cursul zilei de joi, 31 martie, Gazprom, compania mamă, a anunţat că ia în calcul tăierea gazelor pentru Uniunea Europeană.
Amenințarea venită din Rusia
Menționăm faptul că Rusia nu are de gând să lase sancțiunile impuse de Occident să treacă neobservate. Un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului de Externe a declarat vineri dimineață că Rusia ve oferi un răspuns.
„Acțiunile UE nu vor rămâne fără răspuns… sancțiunile iresponsabile ale Bruxelles-ului afectează deja în mod negativ viața de zi cu zi a europenilor obișnuiți”, a declarat Nikolai Kobrinets pentru RIA.
Anterior, Vladimir Putin anunța că de astăzi, începe plata gazelor cu ruble. Cei care vor refuza să facă o astfel de plată, ar urma să se trezească cu încetarea contractelor existente, a avertizat liderul de la Moscova. Europa în schimb nu pare a fi pregătită să îi respecte decizia președintelui rus.