Germania: Grecia condusă de Tsipras are nevoie de timp

Ministrul german de finanţe Wolfgang Schäuble a estimat, într-un interviu duminică, că trebuie să i se dea "puţin timp" guvernului grec al lui Alexis Tsipras venit la putere doar în urmă cu o lună şi s-a declarat încrezător în voinţa Atenei de a pune în aplicare reforme, notează AFP.

"Noul guvern grec este sprijinit foarte mult de populaţie. Am încredere în el că va pune în aplicare măsurile necesare, va pune pe picioare o administraţie fiscală eficientă şi astfel îşi va ţine angajamentele", a subliniat ministrul conservator într-un interviu în Bild am Sonntag ce apare duminică.

"Trebuie să i se dea puţin timp unui guvern nou ales", a adăugat el, în timp ce partidul stângii radicale Syriza a venit la putere după alegerile din 25 ianuarie.

"A guverna este o întâlnire cu realitatea", potrivit ministrului german.

Deputaţii germani au dat undă verde vineri cu o majoritate covârşitoare prelungirii unui program de ajutor pentru Grecia cu patru luni, pâna la 30 iunie 2015, după un compromis laborios între miniştrii de finanţe europeni şi Grecia.

Atena s-a angajat în schimb să continue reformele şi măsurile de economisire.

"Omologul meu grec are dreptul la mult respect ca şi ceilalţi", a subliniat el în timp ce cei doi miniştri, al căror stil este total opus, s-au aflat până acum într-o confruntare. "El se comportă cu mine corect", a insistat Schäuble.

Pentru Schäuble, "contractele sunt mai importante decât declaraţiile"

AGERPRES