Mai exact, potrivit Dpa, Germania a raportat vineri un nou record de contaminări cu noul coronavirus în termen de 24 de ore, la o săptămână şi jumătate după introducerea unui lockdown parţial pentru a limita propagarea pandemiei, informează agerpres.

Potrivit institutului Robert Koch pentru controlul bolilor infecţioase (RKI), cifrele anunţate ridică totalul cazurilor înregistrate de la debutul pandemiei în Germania la 751.095.

În ceea ce privește numărul deceselor asociate cu virusul, acesta a crescut la rândul lui cu 218, ajungând la un total de 12.200, a mai indicat RKI.  Totodată, cel mai recent vârf de contaminări, 23.399, a fost raportat sâmbătă.

Lockdown-ul nu este suficient

La data de 2 noiembrie, Germania a impus o nouă „închidere” anticoronavirus, activitatea restaurantelor, a muzeelor şi a altor locuri publice, cu excepţia magazinelor, fiind suspendată, însă acest lucru nu pare prea eficient.

RKI a indicat anterior că va dura două până la trei săptămâni ca măsurile să-şi arate efectul, având în vedere timpul trecut de la infectare până la manifestarea simptomelor şi testare.

În același timp, ministrul german al sănătăţii a afirmat vineri că este prea devreme să se spună dacă restricţiile impuse la 2 noiembrie vor trebui prelungite şi dincolo de luna în curs.

„Vom vedea în următoarele câteva zile dacă au efect”, a spus ministrul Jens Spahn pe postul de televiziune ARD.

De cealaltă parte, cancelarul german Angela Merkel şi liderii landurilor germane se vor reuni din nou luni pentru a analiza dacă măsurile din 2 noiembrie au fost suficiente pentru a stăvili numărul de infectări, ce riscă să supraaglomereze spitalele.

Jens Spahn a mai avertizat că este improbabil ca în decembrie viaţa să devină la normal şi că probabil nu se vor putea desfăşura evenimente cum sunt petrecerile „corporate” de Crăciun, petrecerile aniversare sau de nuntă.

„N-am spus niciodată că luna noiembrie va fi foarte grea şi pe urmă totul va fi ca înainte”, a insistat ministrul german.