Ministrul de Finanţe, Olaf Scholz, a declarat pentru Reuters că economia germană se redresează în urma şocului provocat de pandemia de coronavirus şi va atinge nivelul de dinaintea crizei cel mai târziu la începutul lui 2022.
Totodată, acesta a mai precizat că este nevoie de majorarea datoriilor pentru a susţine progresele înregistrate, informează agerpres.
„Vedem că redresarea economiei se îmbunătăţeşte. Este un semn bun”. Economia ar putea, de asemenea, reveni la nivelul de dinaintea crizei înainte de 2022 dacă redresarea este sprijinită în direcţia potrivită, a explicat oficialul german.
Prin urmare, autorităţile se gândesc la datorii suplimentare în 2021 pentru a susţine redresarea economiei, a spus Scholz, fără a prezenta cifre exacte.
Motorul Europei
Germania a simțit o lovitură puternică din partea pandemiei de coronavirus. Economia germană, motorul Europei, a înregistrat în trimestrul al doilea o contracţie record de 9,7%, ca urmare a colapsului cheltuielilor de consum, investiţiilor companiilor şi exporturilor în cel mai grav moment al pandemiei.
Însă cele mai recente date economice au alimentat speranţele că prima economie a Europei înregistrează o revenire puternică. Încrederea şefilor de companii s-a îmbunătăţit peste aşteptări în luna august, în condiţiile în care atât producţia industrială, cât şi serviciile, şi-au revenit. Cererea la export, în special din China, şi-a revenit în luna iunie, iar rezultatele unui sondaj realizat de institutul Ifo arată că producătorii se aşteaptă la creşterea comenzilor în următoarele trei luni.
Anterior, mai multe surse au declarat pentru Reuters că ministrul german al Finanţelor, Olaf Scholz, va cere Parlamentului să aprobe o majorare a plafonului de împrumuturi cu alte 62,5 miliarde euro până la un nivel record de 218,5 miliarde euro în acest an, în ideea de a finanţa măsurile destinate susţinerii revenirii din pandemia de coronavirus.
Acest plan scoate în evidenţă o transformare a Germaniei dintr-o campioană a austerităţii în Europa într-una dintre cele mai cheltuitoare state din zona euro, ca urmare a eforturilor destinate revenirii din pandemie.
Germania este principalul partener comercial al României iar, la nivelul UE, Germania este principala destinaţie a bunurilor exportate de 17 state membre şi una dintre primele trei destinaţii pentru 22 de state membre.
Guvernul de la Berlin se aşteaptă acum la o contractare de 5,8% a economiei germane anul acesta, faţă de un declin de 6,3% previzionat în aprilie.