Prioritatea este securizarea spațiului aerian al Ucrainei, a precizat ministrul german al Apărării pentru postul german ARD.
„Doar atunci când cerul de deasupra Ucrainei va fi sigur în următoarele trei, patru luni, atunci se poate vorbi de următorii paşi”, a declarat Boris Pistorius.
Livrarea de avioane de luptă Ucrainei nu este o prioritate acum
Marți dimineață, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a spus și el că livrarea de avioane de luptă Ucrainei nu este o prioritate în prezent, deși acest subiect este discutat de către aliați. Potrivit acestuia, mai urgent este să se livreze ce s-a promis deja, precum vehicule blindate şi tancuri.
„Ceea ce e nevoie acum urgent este să oferim ceea ce am promis, să oferim, să trimitem tancurile, vehiculele militare pe care le-am promis deja, pe care Germania le-a promis și pe care Statele Unite le-au promis. Vedem că aliații sunt conștienți că e nevoie de muniție și de vehicule militare.
Este, desigur, un subiect important la întâlnirea de astăzi a miniștrilor apărării NATO. Nu sunt sigur”, a spus secretarul general al NATO.
Secretarul general al NATO a oferit acest răspuns înainte de o reuniune a Grupului de contact pentru Ucraina, când a fost întrebta dacă pregăteşte o decizie unanimă a NATO privind livrarea de avioane de luptă Ucrainei, așa cum a solicitat premierul polonez Mateusz Morawiecki la reuniunea Consiliului European de săptămâna trecută.
„Aşa cum am spus, avem consultări continue printre aliați cu privire la tipul de sisteme pe care aliații trebuie să le ofere Ucrainei și am evoluat, tipul de suport a evoluat şi a avansat și va continua să evolueze cât timp războiul continuă”, a comentat Jens Stoltenberg.
NATO nu face parte din acest război
El a ținut să menționeze că aliații NATO nu sunt parte din acest conflict, ci ajută Ucraina în dreptul ei de autoapărare.
„Apoi, desigur, tipul de suport pe care îl oferim Ucrainei a evoluat, s-a schimbat odată cu schimbările aduse de război. Este foarte important să oferim arme de care are nevoie Ucraina. NATO a oferit tot, aparatură, muniție tot mai performantă. Aliații NATO au oferit sisteme de apărare antiaeriană. Săptămânile trecute, aliații au fost de acord să ofere muniție grea, vehicule militare.
Deci, da, tipul de suport a evoluat, s-a schimbat și aceasta este parte a consultării continue între aliați, cu NATO și cu grupul de suport pentru Ucraina și va continua, pentru că noi trebuie să ne asigurăm că Ucraina primește armele de care are nevoie pentru a putea să își recâștige teritoriile, pentru a deveni din nou o țară independentă”, a mai spus acesta.