Germania a decis, luni, închiderea magazinelor ”neesenţiale” şi a interzis adunările în lăcaşurile de cult, urmând să fie de asemenea închise, printre altele, teatrele, barurile sau discotecile, dar rămân totuşi deschise pieţele săptămânale, guvernul cancelarului Angela Merkel încercând astfel să strunească propagarea noului coronavirus, în timp ce preşedintele Frank-Walter Steinmeier şi-a îndemnat concetăţenii să ”rămână acasă”, transmite AFP.
Ce locaţii se vor închide şi care sunt excepţiile
Vor fi astfel închise centrele comerciale, cu excepţia supermarketurilor şi a altor magazine alimentare. Mai rămân deschise şi farmaciile, birourile poştale, oficiile bancare, punctele de distribuţie mass-media, magazinele cu produse de grădinărit şi saloanele de înfrumuseţare, conform unui comunicat guvernamental publicat după o întâlnire a cancelarului Angela Merkel cu liderii celor 16 landuri germane.
Spaţiile de joacă pentru copii vor fi de asemenea închise, în timp ce restaurantele vor trebui să-şi înceteze programul cel târziu la ora 18:00. Barurile, discotecile, teatrele, sălile de concerte, muzeele, şcolile de muzică sunt şi ele obligate să-şi închidă porţile în toată ţara, la fel ca şi bordelurile, în Germania prostituţia fiind legalizată.
Totuşi, pieţele săptămânale, care atrag multă lume, mai ales sâmbătă, vor putea fi organizate în continuare.
Germania avea luni 5.813 cazuri de infectare cu coronavirus şi 12 decese, fiind a treia ţară din UE, după Italia şi Spania, în privinţa numărului de cazuri confirmate cu COVID-19.
Guvernul de la Berlin a recomandat cetăţenilor germani să nu mai călătorească nicăieri în lume, din cauza pandemiei
Pentru a limita răspândirea acestuia, Germania a instituit luni controale la frontierele sale cu cinci ţări din spaţiul Schengen. De la ora locală 08:00 (07:00 GMT), vehiculele venind din Franţa, Austria, Elveţia, Danemarca şi Luxemburg au început să fie controlate de către poliţiştii germani, care nu lasă să treacă decât transportul de mărfuri şi pe lucrătorii transfrontalieri.
Compania aeriană Luftansa a anunţat noi reduceri de capacitate, urmând să opereze numai 10% din zborurile intercontinentale şi 20% din cele pe distanţe scurte şi medii.
Preşedintele Frank-Walter Steinmeier le-a cerut luni cetăţenilor germani să ”rămână acasă” şi să evite contactele apropiate, pentru a diminua riscul infectării cu coronavirus.
”Rămâneţi acasă! Evitaţi contactul apropiat”, şi-a îndemnat el concetăţenii într-un mesaj video postat pe pagina sa de internet. Aceste măsuri ”sunt necesare. Vă rog, respectaţi-le”, a insistat Steinmeier, scrie Agerpres.