Primii soldați germani care vor întări flancul estic al NATO ca urmare a războiului din Ucraina sunt așteptați să ajungă în Lituania în cursul lunii septembrie. Brigada de luptă sub comanda Germaniei ar urma să aibă între 3.000 și 5.000 de militari.
Primii soldaţi germani care vor întări flancul estic al NATO vor sosi în Lituania la început de septembrie, informează DPA.
Brigadă de luptă cu 3.000-5.000 de militari
„Data provizorie este 8 septembrie, dar ar putea să existe o modificare”, a declarat ministrul apărării al Lituaniei, Arvydas Anusauskas, pentru agenţia BNS.
Conform aceleiaşi surse, un „element de comandă” va fi parte a noului contingent.
În urma invaziei Rusiei în Ucraina, Alianţa a decis întărirea frontierelor sale estice. Actualele batalioane de luptă NATO vor fi extinse la nivel de brigăzi.
Germania va conduce în Lituania o brigadă de luptă cu 3.000-5.000 de militari, dispunând de arme, muniţii şi un comandament. Totuşi, majoritatea soldaţilor vor rămâne staţionaţi în Germania.
Actualul batalion NATO în Lituania cu aproximativ 1.600 de militari este operaţional din 2017 şi este condus de Bundeswehr (armata germană).
Războiul din Ucraina provoacă instabilitate în Balcanii de Vest
Pe de altă parte, Germania a desfășurat săptămâna trecută trupe în cadrul misiunii de menținere a păcii a Uniunii Europene în Bosnia pentru prima dată în ultimul deceniu, în contextul în care există temeri că instabilitatea provocată de războiul din Ucraina s-ar putea extinde în Balcanii de Vest.
NATO și înalți oficiali ai UE au avertizat că instabilitatea provocată de războiul din Ucraina s-ar putea extinde în Balcanii de Vest.
La doar câteva zile după invazia Rusiei în Ucraina, UE a decis să dubleze aproape de două ori dimensiunea forței sale de menținere a păcii EUFOR, de la 600 de soldați la 1.100, trimițând rezerve pentru a evita o potențială instabilitate.
Mandatul EUFOR expiră în noiembrie, iar Consiliul de Securitate al ONU trebuie să decidă dacă îl prelungește cu încă un an. În Occident cresc îngrijorările legate de faptul că Moscova și-ar putea folosi dreptul de veto pentru a împiedica încheierea unui acord.
Rusia, noi acuzații la adresa Occidentului
Ambasada Rusiei în Bosnia a denunțat, într-o declarație pe site-ul său, aceste „referiri inacceptabile” privind impactul evenimentelor din Ucraina asupra situației din Bosnia și a declarat că EUFOR însăși a descris situația ca fiind pașnică și stabilă în ultimul său raport către Consiliul de Securitate al ONU.
„Narațiunea despre necesitatea de a extinde personalul militar al EUFOR, inclusiv trupele germane, este nefondată”, a declarat aceasta.
De asemenea, în declarație se adăugă că unele state occidentale, în primul rând Statele Unite și Marea Britanie, pregătesc terenul pentru o „NATO-izare târâtoare” a Bosniei.
EUFOR a înlocuit trupele de menținere a păcii ale NATO în Bosnia în 2004. Trupele europene au rolul de a stabiliza țara după ce sârbii, croații și bosniacii din Bosnia au purtat un război pentru teritoriu în anii 1990, în care au murit 100.000 de persoane.