Germania va ridica timp de şase luni pe an restricţiile pe piaţa muncii pentru români şi bulgari, permiţând angajarea temporară a muncitorilor din cele două ţări, transmite Novinite.
Totyu Mladenov, ministrul Muncii din Bulgaria, a anunţat duminică că ‘Piaţa muncii din Germania va fi deschisă timp de şase luni pe an pentru bulgari. Vorbim aici în principal de angajaţi sezonieri, în sectorul turismului, serviciilor şi construcţiilor, unde pot solicita locuri de muncă muncitorii bulgari’.
Conform declaraţiilor oficialului bulgar, Germania va adopta această decizie luna viitoare.
Bulgaria a reluat recent cererile pentru o piaţă deschisă a muncii în zece din statele membre ale Uniunii Europene care încă impun restricţii muncitorilor din România şi Bulgaria.
Restricţiile pot fi menţinute încă doi ani, până în 2013, dacă statele demonstrează că muncitorii din România şi Bulgaria reprezintă o povară pentru piaţa muncii din aceste ţări.
Comisia Europeană încurajează ridicarea restricţiilor de pe piaţa forţei de muncă – de către ţările care încă mai au în vigoare astfel de măsuri – pentru a exista cât mai rapid o piaţă europeană a muncii complet deschisă, a declarat săptămâna trecută Cristina Arrigho, purtător de cuvânt al comisarului european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune Laszlo Andor.
Reprezentanta CE a explicat că executivul comunitar nu poate influenţa în niciun fel măsurile ţărilor membre care încă aplică restricţii pentru lucrătorii din ţările intrate în UE în 2004 şi 2007, însă este de dorit ca liberalizarea totală a pieţei muncii în UE să aibă loc cât mai curând.
În prezent, sunt în vigoare acorduri provizorii privind libera circulaţie a lucrătorilor din România şi Bulgaria, ceea ce înseamnă că aceştia sunt supuşi anumitor restricţii privind acest drept până cel mai târziu la 31 decembrie 2013.
Lucrătorii din Bulgaria şi România se bucură de libertate totală de circulaţie, potrivit legislaţiei europene, în 14 din celelalte 25 de state membre (Danemarca, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Polonia, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia, Ungaria, Grecia, Spania şi Portugalia) şi au acces liber la piaţa forţei de muncă din Republica Cehă, potrivit legislaţiei acestei ţări.
Restricţiile sunt aplicate de celelalte 10 state membre (Belgia, Germania, Irlanda, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Austria, Marea Britanie şi Malta) şi diferă puţin de la o ţară la alta, dar în general ele cer cetăţenilor români şi bulgari să aibă un permis de muncă.
Într-o primă fază, în primii doi ani de la aderarea României şi a Bulgariei la UE (1 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2008), accesul la piaţa forţei de muncă a statelor membre UE a depins de măsurile şi politicile naţionale, ca şi de acordurile bilaterale pe care acestea le pot avea cu noile ţări membre.
A doua fază a început la 1 ianuarie 2009 şi se va încheia la 31 decembrie 2011. La finalul anului 2008, Comisia Europeană a elaborat un raport care a constituit baza unei analize a Consiliului UE privind funcţionarea acordurilor provizorii. În plus, statele membre au avut obligaţia de a notifica executivul UE până la 31 decembrie 2008 cu privire la intenţiile lor pentru următorii 3 ani – fie să continue măsurile naţionale, fie să permită accesul liber al lucrătorilor români şi bulgari.
A treia fază (1 ianuarie 2012 – 31 decembrie 2013) este perioada în care – dacă statele membre respective notifică CE în avans despre afectarea gravă a pieţei forţei de muncă sau existenţa unei astfel de perspective – restricţiile pot fi aplicate în continuare (până cel mai târziu la 31 decembrie 2013).
România şi Bulgaria se află în prezent în cea de-a doua fază, iar restricţiile sunt aplicate de Belgia, Germania, Irlanda, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Austria, Marea Britanie şi Malta.
SURSA: Agerpres