"Este un nonsens", a declarat viceministrul de finanţe Steffen Kampeter pentru Reuters, pe marginea unei reuniuni regionale a creştin-democraţilor în oraşul Krefeld (vestul Germaniei).

Kampeter a adăugat că Schaeuble le-a vorbit vineri parlamentarilor conservatori despre necesitatea aplicării măsurilor de austeritate şi reformei în Grecia.

Săptămânalul de ştiri german Focus a relatat că Schaeuble le-a spus parlamentarilor creştin-democraţi (CDU) ai cancelarului Angela Merkel şi celor din partidul soră, Uniunea Creştin Socială (CSU), să fie pregătiţi pentru părăsirea zonei euro de către Grecia şi falimentul statului grec.

Revista a afirmat în avans, înaintea unei relatări în ediţia ei de luni, că Schaeuble le-a vorbit parlamentarilor despre dezvoltarea Mecanismului European de Stabilitate (MES), fondul permanent de salvare al zonei euro. El a mai spus că un aspect ce ar fi necesar este să existe un instrument pentru falimentele de stat.
Sursa: Agerpres