Cifrele înregistrate de Institutului Robert Koch (RKI) și actualizate sâmbătă la miezul nopţii arată că numărul total al contagierilor declarate de la sfârşitul lunii ianuarie a ajuns la 284.140 de cazuri şi la 9.457 de decese, dintre care cinci survenite în ultimele 24 de ore, conform agerpres.ro
Când s-a înregistrat vârful contagierilor
Aproximativ 250.800 de persoane au fost declarate vindecate în Germania. Vârful numărului de cazuri de coronavirus s-a înregistrat între sfârşitul lunii martie şi începutul lui aprilie, cu peste 6.000 de noi infecţii raportate zilnic.
Cifrele au continuat apoi să scadă, iar de la sfârşitul lunii iulie au început din nou să crească; în august au depăşit pentru prima dată 2.000 noi contagieri zilnice.
Sâmbătă s-a înregistrat un nou record, care nu a mai avusese loc din aprilie, cu 2.507 noi contagieri în 24 de ore.
Săptămâna trecută, ministrul german al sănătăţii, Jens Spahn, s-a arătat îngrijorat de creşterea numărului de cazuri la nivel naţional, dar şi de situaţia din ţările vecine, subliniind că în Spania situaţia „nu se află sub control”.
El a precizat că majoritatea contagierilor sunt acum locale – faţă de procentul semnificativ al cazurilor importate în perioada de vacanţă – şi a avertizat că, deşi majoritatea celor afectaţi sunt tineri care prezintă puţine simptome, în scurt timp boala ar putea trece la persoanele în vârstă şi la alte grupuri de risc.
Bilanțul înregistrat în România în 27 septembrie
Pandemia de coronavirus continuă să facă ravagii în România. Cei de la Grupul de Comunicare Strategică au făcut public chiar acum numărul persoane descoperite infectate cu COVID-19 în ultimele 24 de ore. De asemenea, crește îngrijorător numărul celor decedați, dar și al persoanelor aflate la Terapie Intensivă.
În ultimele 24 de ore, 1438 au fost decoperite infectate.
Până astăzi, 27 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 122.673 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
98.607 pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.438 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 346 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.