Germania: Nu există niciun semnal că Federația Rusă ar opri livrările de gaze
Ministrul german al Finanțelor, Christian Lindner, a declarat că nu există niciun semn că Rusia ar urma să oprească gazele pentru Germania, după ce țara condusă de Vladimir Putin a oprit livrările către Polonia și Bulgaria din cauză că acestea nu au plătit gazul în ruble.
Christian Lindner a anunțat că de anul viitor, Germania, se va întoarce la refula de frână a datoriilor din Constituție. Această regulă limitează noile împrumuturi la o mică parte din producția economică, scrie Reuters.
Polonia și Bulgaria primesc gaze de la vecinii din UE
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat, miercuri, că Polonia și Bulgaria primesc gaze de la vecinii din Uniunea Europeană, după ce Rusia a decis să oprească importurile.
Declarațiile președintelui Consiliului European vin în contextul în care Gazprom a oprit importurile către aceste două țări, asta după ce acestea nu au plătit gazele rusești în ruble.
Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a condamnat gestul Moscovei, dar a declarat că alte țări din UE și SUA au venit deja în ajutorul Poloniei și Bulgariei.
“Anunțul Gazprom că oprește în mod unilateral livrarea de gaze către anumite state membre ale UE este o altă provocare din partea Kremlinului. Dar nu este o surpriză că Moscova se folosește de combustibilii fosili pentru a încerca să ne șantajeze. Comisia Europeană s-a pregătit pentru acest lucru, în strânsă coordonare și solidaritate cu statele membre și cu partenerii internaționali. Răspunsul nostru va fi imediat, unitar și coordonat.
Această ultimă mișcare agresivă a Rusiei ne reamintește încă o dată că trebuie să lucrăm cu parteneri de încredere și să ne construim independența energetică. Astăzi, Kremlinul a eșuat încă o dată în această încercare de a semăna dezbinare între europeni. Era combustibililor fosili ruși în Europa se va încheia. Europa avansează în materie de energie”, a declarat Ursula Von der Leyen, notează CNN.
Ce spune Kremlinul
Kremlinul a declarat că această mișcare dramatică, considerată pe scară largă drept o încercare de a transforma în armă aprovizionarea cu energie a Rusiei, a fost un răspuns la eșecul celor două țări UE de a face plățile în ruble.
Consecința imediată a deciziei Gazprom a fost o creștere cu 20% a prețului en-gros al gazului, ceea ce a dus la o creștere de aproape șapte ori mai mare decât în urmă cu un an și a afectat buzunarele consumatorilor de pe întregul continent.
Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a declarat că și alte țări ar putea pierde aprovizionarea, într-un avertisment adresat guvernelor din Europa, inclusiv Germaniei, unde oficialii au recunoscut că sunt îngrijorați. UE importă aproximativ 40% din gazele sale din Rusia.
Un purtător de cuvânt al Ministerului german al Economiei a declarat “Vedem cu îngrijorare că au fost oprite livrările către țările partenere europene. Ne coordonăm îndeaproape în cadrul Uniunii Europene pentru a consolida situația.”