Guvernul german analizează o serie de măsuri pentru a evita ca băncile salvate de la faliment cu fonduri de la stat să mai acord salarii disproporţionale directorilor şi să depăşească pragul de 500.000 euro pe an, stabilit oficial drept limită, informează agenţia EFE.Acest lucru a fost susţinut, în declaraţiile publicate duminică de 'Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung', ale unui purtător de cuvânt al Ministerului de Finanţe, care a subliniat că Executivul pregăteşte o
Guvernul german analizează o serie de măsuri pentru a evita ca băncile salvate de la faliment cu fonduri de la stat să mai acord salarii disproporţionale directorilor şi să depăşească pragul de 500.000 euro pe an, stabilit oficial drept limită, informează agenţia EFE.
Acest lucru a fost susţinut, în declaraţiile publicate duminică de ‘Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung’, ale unui purtător de cuvânt al Ministerului de Finanţe, care a subliniat că Executivul pregăteşte o iniţiativă pentru a evita ca această prevedere fondului de stat de salvare Soffin să fie eludat.
Guvernul analizează o limitare ‘atât pentru contractele viitoare, cât şi pentru cele în vigoare’, a afirmat, pentru publicaţia citată, ministrul german al Justiţiei, Sabine Leutheusser Schnarrenberger.
Deşi membrii consiliilor de administraţie ale băncilor salvate de stat se încadrează în limita salarială de 500.000 euro anual, acestea acordă directorilor din planul secund, cu frecvenţă, salarii peste această limită, profitând de faptul că actuala normă nu îi vizează direct.
Un total de 68 de directori, din patru instituţii financiare ce au primit ajutoare din fondul de stat de salvare Soffin, au remuneraţii anuale superioare limitei de jumătate de milion de euro, semnalează săptămânalul german ‘Der Spiegel’, în ediţia de duminică.
Datele centralizate de administratorii Soffin evidenţiază că numai Commerzbank are 35 dintre aceşti directori, care lucrează ca specialişti în pieţe financiare din Frankfurt, Londra şi New York.
De asemenea, institutul public regional WestLB plăteşte salarii interzise de către Soffin unui număr de 24 de înalţi funcţionari, opt dintre aceştia de la sediul din Germania, în timp ce institutul imobiliar Aareal Bank are şapte angajaţi cu salarii superioare limitei de jumătate de milion de euro.
Lista băncilor ce nu respectă norma privind salariile este completată de Hypo Real Estate (HRE), cu trei directori.
SURSA: Agerpres