Germania nu vrea sub nicio formă să majoreze vârsta de pensionare

pensie pensionare

SURSA FOTO: Dreamstime

Ministrul german de finanţe, Olaf Scholz, consideră greșită propunerea unor consilieri economici de majorare suplimentară a vârstei de pensionare până la 68 de ani. Conform reglementărilor instituite de prima coaliţie de guvernare condusă de cancelarul Angela Merkel în 2006, vârsta la care germanii se pot pensiona cu pensie integrală, fără penalizări, va creşte gradual de la 65 la 67 de ani până în 2031.

Ministrul german de finanţe, Olaf Scholz, consideră greșită propunerea unor consilieri economici de majorare suplimentară a vârstei de pensionare până la 68 de ani. Reglementările actuale prevăd creșterea vârstei de la 65 de ani la 67 de ani, până în 2031.

Conform reglementărilor instituite de prima coaliţie de guvernare condusă de cancelarul Angela Merkel în 2006, vârsta la care germanii se pot pensiona cu pensie integrală, fără penalizări, va creşte gradual de la 65 la 67 de ani până în 2031.

Însă, în faţa unei societăţi în proces de îmbătrânire rapidă şi a unei forţe de muncă în diminuare după decenii de natalitate scăzută şi imigraţie inegală, o comisie de consilieri ai Ministerului Economiei a propus ca pragul de pensionare să crească suplimentar până la 68 de ani în 2042.

Olaf Scholz, care este şi candidatul social-democraţilor la funcţia de cancelar, a declarat, cu prilejul unei conferinţe pe teme economice a SPD, că se va opune propunerii, subliniind că germanii se pot baza pe el pentru a proteja pensii juste şi stabile, potrivit Reuters.

La ce vârstă se pensionează germanii

Propunerea „nu doar că este bazată pe calcule greşite, dar este şi injustă social”, a spus Scholz, menţionând că previziuni anterioare privind creşterea populaţiei şi presiuni demografice asupra sistemului de pensii de stat s-au dovedit a fi eronate.

„Aşadar, e corect să spunem că toate acele scenarii de groază sunt motivate politic şi nefundamentate. Ele sunt menite să promoveze tăieri de pensii pentru care nu există o nevoie reală”, a mai spus ministrul social-democrat.

Într-o tentativă de „diminuare a pagubelor”, ministrul economiei, Peter Altmaier, din Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a cancelarului Angela Merkel, s-a distanţat de propunerea consilierilor săi, declarând că nu vede nicio necesitate pentru alte modificări ale vârstei oficiale de pensionare.

Olaf Scholz are dificultăţi deocamdată să transfere nivelul său personal ridicat de aprobare din partea electoratului în sprijin general în favoarea SPD, partid care stagnează pe locul al treilea în sondaje, după conservatori şi Verzi, mai notează Reuters.

Sursă foto: Dreamstime