Germania nu poate fără China! Grupul conservator Seeheimer din cadrul Partidului Social-Democrat (SPD, centru-stânga), formaţiunea cancelarului german Olaf Scholz, a cerut vineri o abordare pragmatică în relaţia cu Beijingul, avertizând asupra efectelor unei strategii anti-China.
Asta, chiar în timp ce ministrul de Externe, Annalena Baerbock, membră a formaţiunii ecologiste Alianţa ’90/Verzi, se află în vizită oficială în China.
„Guvernul german trebuie să aibă o strategie coordonată, uniformă şi pe termen lung în relaţiile cu China”, subliniază Grupul Seeheimer din SPD, într-un document politic adoptat vineri şi vizualizat de publicaţia Tagesspiegel.
Șefa diplomației a fost criticată
Social-democraţii critică vehement atitudinea ministrului de Externe, Annalena Baerbock, şi a ministrului Economiei, Robert Habeck, amândoi membri ai Alianţei ’90/Verzi.
„În momentul de faţă, la conducerea Ministerului de Externe şi a Ministerului Economiei sunt prezentate doar abordări punctuale.
În centrul liniei politice sunt mai mult măsuri simbolice de forţă politică cu impact pe plan intern, mai degrabă decât politici de perspectivă”, subliniază Grupul Seeheimer, din care fac parte 93 de politicieni SPD din Bundestag, Camera inferioară a Parlamentului german.
„O întrerupere bruscă a relaţiilor comerciale cu China ar fi un dezastru economic. Noi avem responsabilităţi pentru protejarea locurilor de muncă din Germania.
Sunt necesare procese de diversificare în economia Germaniei şi în economia Uniunii Europene, dar trebuie implementate în coordonare strânsă cu mediile de afaceri, cu sindicatele şi cu liderii politici”, a avertizat deputata SPD Esra Limbacher.
Firmele germane derulează afaceri grele în China
Ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, se află în vizită în China, unde s-a remarcat printr-o serie de afirmaţii controversate referitoare la poziţia Beijingului faţă de Taiwan şi faţă de invazia militară rusă în Ucraina.
Vizita şefei diplomaţiei germane Annalena Baerbock în China are scopul de a face clară poziţia Germaniei faţă de politicile Beijingului în condiţiile în care guvernul de la Berlin caută să reducă dependenţa economică de importurile chineze şi să se ferească de achiziţiile chineze în sectoare strategice.
De asemenea, la nivel politic, diplomaţia germană critică Beijingul pentru inflamarea tensiunilor prin simularea unei blocade militare asupra Taiwanului, unul din principalii exportatori de semiconductori ai lumii, la care Germania are nevoie de acces liber. Grupul german Volkswagen, cel mai mare contructor auto din lume, are peste 40 de fabrici în China, iar conglomeratul industrial BASF are 30 de uzine.