Guvernul Germaniei a dat anunțat, miercuri, o prelungire până în ianuarie 2022 a misiunii germane în Afganistan. Aceasta mai trebuie aprobată de Parlament.
Guvernul Germaniei a dat anunțat, miercuri, o prelungire până în ianuarie 2022 a misiunii germane în Afganistan. Aceasta mai trebuie aprobată de Parlament. Astfel, Germania îşi menţine angajamentul faţă de procesul de pace în Afganistan, a declarat vineri ministrul apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer. Totul s-a întâmplat cu prilejul unei vizite neanunţate la Mazar-i-Sharif, în nordul Afganistanului, unde sunt desfăşuraţi majoritatea militarilor germani în această ţară, relatează Reuters.
‘Afganistanul are nevoie urgentă de o înţelegere între grupurile opuse din societatea sa’, a subliniat ministrul german, conform unui comunicat. Kramp-Karrenbauer a adăugat că obiectivul Berlinului rămâne o retragere ordonată a trupelor din Afganistan.
Mandatul actual acordat de parlament pentru misiunea germană de până la 1.300 de militari expiră la sfârşitul lunii martie. În prezent, administraţia americană examinează acordul din februarie 2020 cu talibanii ce prevede retragerea forţelor străine de pe teritoriul afgan până la data de 1 mai.
Kramp-Karrenbauer a avertizat că o retragere prematură a trupelor NATO ar putea să pună în pericol discuţiile de pace între guvernul de la Kabul şi talibani. Ea a mai spus că aceste trupe trebuie să fie pregătite pentru violenţe din partea talibanilor dacă vor rămâne în Afganistan şi după sfârşitul lui aprilie.
Secretarul general NATO este încrezător
Când a fost întrebat despre eventualitatea ca o prelungire a prezenței militare a NATO în Afganistan după 1 mai să ducă la reluarea atacurilor împotriva bazelor sale, secretarul general al NATO s-a arătat încrezător că, în orice scenariu, inclusiv acela al creșterii violenței.
“Vom face tot ce este necesar pentru a ne proteja trupele, dar nu voi specula pentru că preocuparea noastră este să ne asigurăm că există un acord politic durabil care face posibilă retragerea noastră fără a submina obiectivul nostru ca Afganistanul să nu fie un refugiu pentru teroriști. Forțele afgane sunt perfect capabile să mențină stabilitatea și rămânem angajaţi să le sprijinim. Nimeni nu pretinde că va fi ușor”, a spus el.
“Este o dilemă foarte complicată, deoarece dacă rămânem acolo după 1 mai, riscăm o creștere a atacurilor asupra trupelor noastre, dar, dacă plecăm fără condiții, atunci se poate întâmpla ca toate progresele obţinute în acești ani să se piardă și Afganistanul să redevină un refugiu pentru teroriști”, a conchis Jens Stoltenberg.