Germania trece prin clipe cumplite. Pandemia de coronavirus loveşte dur, iar medicii spun că este nevoie de decizii radicale. Singura soluţie pentru a se evita supraaglomerarea spitalelor pe fondul celui de-al treilea val de infectări cu coronavirus este un lockdown sever de două săptămâni, relatează DPA.
Lockdown sever în Germania
Este nevoie de o combinaţie de lockdown strict, vaccinări şi testări pentru „a preveni suprapopularea unităţilor de terapie intensivă”, a declarat şeful Asociaţiei interdisciplinare germane pentru terapie intensivă şi medicină de urgenţă, Christian Karagiannidis, citat de cotidianul Rheinischen Post.
El le-a cerut politicienilor să oprească măsurile plănuite de relaxare, din cauza creşterii rapide a numărului de cazuri. „Le cer politicienilor să nu îi abandoneze pe angajaţii din spitale”, a adăugat Karagiannidis.
Institutul Robert Koch (RKI) pentru controlul bolilor a raportat sâmbătă cea mai ridicată rată de incidenţă pe şapte zile la 100.000 de locuitori de la mijlocul lui ianuarie, 124,9. Cu o zi în urmă aceasta era de 119,1.
Confuzia din strategia Berlinului de combatere a pandemiei a dus la neînţelegeri între premierii celor 16 landuri din Germania. Unii refuză să accepte planul de a reveni la restricţii mai dure în zonele unde rata infectărilor rămâne relativ scăzută.
Cu toate acestea, conform unui sondaj recent, procentul persoanelor care sunt în favoarea înăspririi restricţiilor este peste cel al persoanelor care vor o relaxare. Un sondaj realizat de postul de televiziune ZDF relevă că 36% susţin o înăsprire a măsurilor, în timp ce 31% sunt în favoarea menţinerii actualelor restricţii.
Numai un sfert dintre participanţii la sondaj au spus că vor o relaxare a măsurilor, conform Agerpres.